Caraş-Severin, Romania

GRĂDINARI – Vin veşti bune de pe şantierul punerii în siguranţă a podului Maria Theresa de la Grădinari! Cei 50 de voluntari ai Ambulanţei pentru Monumente Banat, majoritatea studenţi la Arhitectură, lucrează la foc continuu pentru salvarea acestei bijuterii arhitecturale de secol XVIII!

În prima fază s-a făcut o igienizare generală, deoarece podul nu se mai vedea de vegetaţie, spun reprezentanţii ONG-ului, după care s-a trecut la curăţat zidăria. Voluntarii folosesc numai materiale tradiţionale, cărămidă, var, nisip, iar părţile care lipsesc sunt completate. În momentul de faţă, lucrările de restaurare sunt destul de avansate.

„Șantierul a început cu o igienizare generală a vegetației invazive care a reușit să se strecoare inclusiv prin zidărie. Copacii crescuți prin structură au dislocat o zonă amplă a pietrelor de la nivelul parapeților. În prima săptămână s-a curățat zidăria, la nivelul parapeților și la nivelul intradosului primei bolți, s-a început rostuirea asizelor de cărămidă și s-au recuperat unele din lespezile dislocate de la nivelul parapeților.“, au precizat cei de la Ambulanța pentru Monumente Banat.

JCS-Nicoleta Moraru