REȘIȚA – Cetățenii sunt invitați ca, prin completarea unui chestionar online, să-și exprime mulțumirea sau nemulțumirea în legătură cu diverse aspecte din Govândari!
Primăria Municipiului urmărește să modernizeze spațiul public din zonele Micro 3, Micro 4, Caransebeșului și Parcul Tricolorului, în vederea oferirii de spații publice atractive și de calitate, deschise și sigure, care să permită populației locuri de petrecere a timpului liber și să susțină dezvoltarea economiei și a comunității locale. „Deoarece opinia dumneavoastră este importantă pentru noi, vă invităm să alocați 5 minute pentru a răspunde întrebărilor unui chestionar, în vederea dezvoltării zonelor conform așteptărilor dumneavoastră.“, se arată în mesajul ilustrat cu proiecția unui posibil viitor loc de relaxare din Govândari.
Administrația locală vrea, astfel, să afle cât de (ne)mulțumiți sunt reșițenii de zonele menționate, în ce măsură sunt ele apreciate ca fiind: atractive, accesibile, îngrijite, diversificate, verzi, curate sau sigure. Totodată, Primăria ar vrea să poată ierarhiza gradul general de nemulțumire în ceea ce privește: vegetația existentă neîngrijită; aglomerarea, noxele, zgomotul produs de mașinile aflate în trafic; aleile, treptele, căile de acces pietonal înguste sau degradate; numărul mare de mașini parcate; spațiile de socializare degradate – în care oamenii se pot întâlni și discuta (bănci, foișoare) sau lipsa zonelor de fitness sau a mobilierului interactiv (șah, ping-pong, tenis, zone picnic).
Formularul poate fi accesat de pe pagina de Facebook a Primăriei Reșița sau direct la adresa: Regenerare urbană Reșița.
JCS-Walter Fleck