Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – E constatarea primarului Felix Borcean, după un tur pe mai multe șantiere deschise la unitățile de învățământ din Caransebeș. Este vorba de Școala Generală Nr. 8, Grădinița PP4 (foto), Liceul Baptist, Școala Generală nr 2, Liceul Tehnologic „Decebal” și Internatul de la „Traian Doda”!

Dacă la unele dintre acestea lucrările sunt, să spunem, în grafic, la altele sunt întârziate, ceea ce va face, mai mult ca sigur, ca anul școlar să-i prindă pe unii elevi prin alte bănci decât cele cu care sunt obișnuiți.

Primarul Felix Borcean a văzut la fața locului progresul și calitatea lucrărilor: „Nu vor fi gata toate școlile la 1 septembrie astfel încât să se reia cursurile, e un pic de deranj, dar e un deranj necesar. Probabil Școala Generală 2 va fi finalizată, lucrările sunt avansate și la Liceul Tehnologic Decebal, sunt mai puțin avansate la Școala Generală 8, și la fel, puțin avansate, la Grădinița PP4. Nu am dat până acum de un constructor perfect care să ia o lucrare și să o ducă la capăt chiar înainte de termen, dar asta nu înseamnă că cei de acum nu lucrează bine. E clar, e și legat de capacitatea lor, de câți muncitori au!”

În aceste condiții, primarul Felix Borcean a decis ca laudele sau mulțumirile să le păstreze pentru finalul lucrărilor, care dacă pentru unele școli înseamnă această toamnă, pentru altele va fi după vacanța de iarnă.

Cele mai multe din aceste proiecte se realizează cu bani din PNRR.

JCS-R.M.