CARANSEBEŞ – O lucrare a unui artist neideintificat, intitulată „Legendă din Caransebeş“, este în prezent expusă la Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara. Tabloul, extrem de valoros, va face parte şi din expoziţia permanentă ce va fi deschisă în curând în Castelul Huniade!
Datat undeva la mijlocul secolului al XIX-lea, nesemnat, tabloul în ulei pe pânză caşerată pe carton, de dimensiuni 65×50,5 cm, se află în evidenţa Compartimentului de Arte Vizuale din cadrul muzeului timişorean, având numărul de inventar 48. Aleasă ca exponatul lunii august, pictura redă una dintre cele mai interesante legende din Banatul Montan. Lucrarea, deosebit de valoroasă, va fi expusă şi în cadrul unei expoziţii permanente ce urmează să fie deschisă în Castelul Huniade.
„Lucrarea de pictură «Legendă din Caransebeș» are o circulație atestată prin colecția Saphier Dezső din Budapesta și două colecții din Cluj-Napoca și Timișoara. De o importanță majoră pentru imaginarul austriac asupra populației românești din Banat în momentul cuceririi acestuia de Imperiul Habsburgic în anul 1718, pictura redă una dintre legendele locale privind existența unor locuitori cu vârste foarte mari: familia Rovin din Sadova (districtul Caransebeș), formată din Ioan (în vârstă de 172 ani) și Sara (164 ani), căsătoriți de 146 ani, fiul lor având 140 de ani. Legenda țesută în jurul acestei familii a fost popularizată prin gravuri care au circulat în secolul al XVIII-lea în Europa Centrală. Pictura «Legendă din Caransebeș» a fost executată după două gravuri cu trei membri ai familiei Rovin din Sadova, izvoarele documentare menționând mai multe picturi realizate după gravurile din secolul al XVIII-lea. Executată după anul 1860 de un artist cu studii academice, probabil la comanda Episcopiei Caransebeșului sau a unui reprezentant al comunității românești din Banat, pictura prezintă în partea inferioară un text cu litere latine, care redă istoria familiei Rovin. Această compoziție este una dintre cele mai importante lucrări cu subiect istoric din Banatul secolelor XVIII-XIX, constituind o piesă de rezistență în viitoarea expoziție permanentă din Castelul Huniade.“, a precizat muzeograful Marius Cornea.
JCS-Nicoleta Moraru