Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Primăria a achiziționat prin licitație pe SEAP, cu fonduri de la bugetul local, o autogunoieră modernă care va intra în administrarea operatorului de salubritate Transal Urbis!

Cei de la Transal Urbis aveau nevoie ca de aer de un astfel de utilaj, mai ales că cele aflate acum în exploatare, achiziționate în 2007-2008, sunt depășite fizic și moral, iar cheltuielile cu întreținerea acestora sunt foarte mari. Spre exemplu, camionul cu care se transportă gunoiul la deponeul de la Lupac are peste 1,1 milioane kilometri la bord, iar ultima reparație a costat peste 3 mii de euro. În aceste condiții, orice utilaj nou și modern reprezintă o adevărată gură de oxigen, care a venit acum din partea Primăriei Caransebeș. Noua autogunoieră are o capacitate dublă față de cele deținute în prezent de Transal Urbis.

„Autogunoiera care a costat peste 500 de mii de lei va fi folosită pentru asigurarea colectării corespunzătoare a deșeurilor de pe raza municipiului Caransebeș. Autogunoiera a ajuns în această dimineață la Transal Urbis, iar în perioada următoare are loc instruirea personalului care va lucra pe mașină, după care va intra în programul zilnic de colectare a deșeurilor.”, a precizat primarul Felix Borcean.

Pentru ca lucrurile să meargă ca pe roate ar mai fi nevoie, potrivit celor de la Transal Urbis, de încă o autogunoieră, chiar și second hand, dar și de un camion, pentru că cel cu care se transportă acum deșeurile la Lupac se poate defecta oricând.

JCS-R.M.