CARANSEBEȘ – Aproape 20 de elicoptere ale forțelor NATO, staționate câteva săptămâni pe Aeroportul Banat Caransebeș în cadrul exercițiului aerian SWIFT RESPONSE, au survolat joi după-amiază municipiul de pe Timiș și Sebeș și împrejurimile acestuia!
A fost vorba de elicoptere de luptă sau transport, cunoscutele Chinook, Sikorsky sau NH90, care după un zbor de aproximativ un sfert de oră s-au întors pe aeroportul administrat de omul de afaceri Gabriel Olariu. Zborul a fost programat inițial miercuri după-amiază, însă din cauza codului galben de instabilitate atmosferică a fost amânat pentru joi. În zilele următoare sunt așteptate la exercițiu alte elicoptere ale forțelor NATO, cât și elicopterele militare de la Timișoara.
În cadrul exercițiului aerian major SWIFT RESPONSE, aproape 600 de soldați exersează operațiuni militare de zbor în cadrul unui scenariu de apărare națională și a alianței, pe lângă parașutiști, fiind implicate și forțe de elicoptere din cadrul Forței Multinaționale de Aviație (Germania, Spania, SUA, Franța și Olanda).
JCS-N.C.