Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Printre altele, apelul la instanțe poate reprezenta o modalitate de a încerca scoaterea din cursă a contracandidaților!

La prima vedere, depunerea candidaturilor reprezintă doar oportunități de imagine, în care candidații se fotografiază zâmbind în fața birourilor electorale de circumscripție și, după caz, fac declarații mai mult sau mai puțin inspirate. În condițiile în care după părerea unora în politică, la fel ca-n dragoste, totul e permis, iar alegerile sunt competiții cu mize mari, arsenalul de luptă folosit este unul deosebit de complex.

Întrucât simpla contestare verbală a adversarului este relativ puțin eficientă, contestarea în instanță poate fi o opțiune. Așa a considerat, la Anina, viceprimarul cu atribuții de primar Daniel Ion Danu (fost PNL, actualmente PSD). Acesta a atacat la Judecătoria Oravița Hotărârile 4 și 5 ale Biroului Electoral din oraș, de admitere a candidaturilor PNL pentru Consiliul Local și funcția de primar, deoarece ambele conțineau numele lui Gheorghe Românu, primarul reales în 2020 pentru a treia oară și revocat în 2021, pentru a incompatibilitate din 2012-2014. Duminică, Judecătoria i-a respins lui Danu contestația, cu drept de apel la Tribunalul Caraș-Severin care, la rându-i, i-a respins marți apelul, definitiv, obligându-l totodată la plata sumei de 500 de lei către intimat, onorariu pentru apărătorul ales în calea de atac. În consecință, la Anina, lupta electorală dintre foștii colegi de partid și de executiv se va duce pe mai departe cu celelalte arme rămase disponibile.

Un alt caz care a ajuns, de asemenea, să fie tranșat de Tribunal este cel în care viceprimarul comunei Cornea, Ion Herelescu (candidat PSD) a contestat candidatura de primar și consilier din partea USR a primarului Ilie Lăzărescu (fost PSD). Contestația admisă, vineri, de Judecătoria Caransebeș, a fost atacată imediat de Lăzărescu în apel, pe care Tribunalul l-a respins însă, duminică, ca neîntemeiat. Și în acest caz, lupta va continua, dar pe alte planuri și neavând ca obiectiv accederea în funcții publice.

În fine, un alt caz, în care candidatura Elenei Galetar (PSD) la funcția de primar al comunei Forotic a fost contestată de Cristian Ionuț Toma, a fost respins, luni, de Judecătoria Oravița, ca neîntemeiat.

JCS-Walter Fleck