REȘIȚA – Reșițenii s-au putut convinge, vineri, pe teren și pe hartă, ce proiecte sunt deja în derulare și ce mai urmează!
Ziua Porților Deschise în zona de dezvoltare a Reșiței, organizată de Primăria Municipiului în parteneriat cu consultanții de la MKBT, a debutat pe locul fostului Aglomerator al CSR, cu vizionarea unei expoziții despre trecut și viitor. Trecutul a fost ilustrat cu ajutorul fotografiilor despre Reșița „fost și post industrială”, iar viitorul cu cel al hărților, cu descrierea și localizarea exactă a proiectelor în execuție și în pregătire. „În ultimii 253 de ani, singura constantă a Reșiței a fost transformarea. Ceea ce se întâmplă în prezent se înscrie în această perpetuă transformare și reinventare. Vorbim aici de viziunea și de strategia noastră, de Reșița 2030!”, a precizat administratorul Agenției de Dezvoltare Locală (ADLR), Oana Borza. Acum, în această zonă de dezvoltare cu o suprafață de 184 ha sunt deja active 21 de întreprinderi private care au investit 22,7 mil euro în noi unități de producție și au creat 1.513 locuri de muncă. Pe de altă parte, au fost contractate și sunt în diferite faze de implementare investiții din fonduri publice europene de 47,1 mil. euro, în timp ce valoarea estimată a celor planificate este de 233 mil. euro.
Raportat la spațiul generos alocat potențialilor vizitatori ai expoziției „Reșița fost și post industrială”, prezența putea fi fără îndoială mult mai numeroasă. Ușor de remarcat și de înțeles a fost faptul că deși celor interesați, foști angajați ai fostelor secții de pe platformă, dar în special tineri acum în activitate, le-au oferit detalii mai mult decât binevenite administratorul ADLR, Oana Borza, consiliera primarului Daniela Copaci, directorul Nhood, Sorin Dumitru, cât și consultanții MKBT, Ana Maria Elian și Mihai Șercăianu, nimeni nu și-a notat, totuși, nimic în agende.
„Legat de Mociur, se vorbește doar despre mall, pentru că a intrat în mentalul colectiv. Dar sunt mai multe proiecte în desfășurare pe care Primăria le-a gândit într-o manieră integrată: spital județean, campus dual, o arteră principală care va lega Centrul de Govândari prin platforma Mociur, podurile rutiere. Acum două săptămâni a fost transmis spre finanțare proiectul promenadei de pe malul drept al Bârzavei, care va trece inclusiv prin această zonă, cu 6 pasarele pietonale, care va merge de la capătul funicularului până în zona Kaufland.”, a intervenit Daniela Copaci, accentuând că reinventarea zonei este bazată pe principiul „preferabil brownfield decât greenfield” , ceea ce s-ar traduce prin reconversia prioritară a zonelor „maro” deja utilizate industrial și intrate în declin, în detrimentul celor „verzi”, neutilizate până acum, care ar trebui prezervate.
Expoziția a fost urmată de două tururi ghidate, „pe jos, prin șantierul Mociur”, având ca punct terminus „Colecția Industrială Mociur – MIC” de la fosta MIBA, unde vizitatorii au putut asista la o demonstrație de turnare a unor piese din siluminiu, pregătită de curatorul colecției, Andrei Bălbărău.
Reconversia, dar în viziunea studenților de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, a fost dezbătută în continuare la Salonul de Artă și Industrie al Artrom Steel Tubes, unde a fost vernisată expoziția de proiecte „Atelier Reșița”. În final, a avut loc proiecția unei selecții de scurt metraje despre industria reșițeană, realizate în scop propagandistic de Studioul de film Alexandru Sahia, în perioada anilor 1950-1970.
JCS-Walter Fleck