CARANSEBEȘ – Sediul Unității Speciale de Aviație Caransebeș găzduiește un eveniment special pentru cei mici, o zi a porților deschise. Mai exact, miercuri, 24 aprilie, între orele 10.00 și 13.00, la Aeroportul Caransebeș, situat pe strada Aeroportului nr. 1 din municipiu!
În program, regăsim întâlnirea cu piloții, exerciții demonstrative, ateliere interactive, prezentări de tehnică și ofertă educațională, laborator criminalistic, câini de serviciu, inclusiv dezvăluiri din tainele profesiilor din domeniu.
„Vă așteptăm cu mic, cu mare, alături de noi!, vă invită organizatorii. Alături de colegii noștri din Ministerul Afacerilor Interne și de partenerii instituționali, organizăm Ziua Porților Deschise pentru copii, ocazie cu care dorim să le împărtășim din tainele profesiei de pilot, jandarm, pompier, polițist sau din ale salvatorilor montani. V-am pregătit exerciții demonstrative de salvare cu ajutorul elicopterului și intervenții antiteroriste, precum și ateliere de prezentare a tehnicii și a ofertei educaționale din Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale. Totodată, copilașii vor putea vedea elicopterul SMURD, avioane din cadrul Aeroclubului României și autospecialele de intervenție, iar câinii vor fi cu siguranță unul din punctele principale de atracție. Alături de noi se vor afla și salvamontiștii din Caraș-Severin, care vor prezenta o parte din dotările și procedurile specifice utilizate în intervențiile de salvare cu specific montan.“
JCS-A.M.