REȘIȚA – Handbalistele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au cedat pe teren propriu în partida de duminică, 11 februarie, cu CSM Deva, scor final 24-37 (11-19)!
De remarcat este faptul că formația din Reșița a întâlnit în această etapă cea mai bună echipă din serie! CSM Deva conduce autoritar Seria C cu 21 de puncte. Formația de pe locul secund este CSU Cluj-Napoca, care are doar 12 puncte.
„Cred că am ieșit onorabil din acest joc, dacă putem spune așa, deși trebuie să recunoaștem că diferența de pe tabelă a fost mare. Dar este mare și diferența de valoare între lotul celor de la CSM Deva și lotul nostru, care este în cea mai mare parte a lui un lot studențesc. Cred că au fost momente bune ale jocului, trebuie să recunoaștem în schimb că Deva a obținut o victorie meritată, a arătat că este echipa cea mai bună din seria noastră în momentul de față. Important este pentru noi că ne-am prezentat mai bine pe teren propriu față de turul campionatului, când trebuie să recunosc că Deva ne-a spulberat pur și simplu. Îmi aduc aminte că am pierdut atunci 30 de goluri diferență. Fetele sunt într-un progres și asta este tot ce contează pentru noi. Ne pregătim în continuare, ele trebuie să fie încrezătoare și să arate progres până la finalul campionatului.”, a spus antrenorul Cristian Busuioc.
CSU Reșița: Bianca Gherman, Lorena Scurtu, Roxana Voina (11), Maja Eremici (5), Slageana Radosavlevici, Diana Giuca, Valentina Leuştean (1), Iulia Bledea, Antonia Dalea (1), Oana Iordache (1), Maria Dumitru, Narcisa Diaconescu (2), Iasmina Pătășanu, Alexandra Ştiubei-Gîrboni (3), Elena Petrescu, Alexandra Andrei.
Urmează partida din 10 martie, când handbalistele vor juca, în deplasare, cu ACS Liviu Rebreanu Turda. CSU Reșița ocupă în acest moment locul 5 în campionatul Diviziei A, Seria C, cu 4 puncte acumulate.
JCS-Ștefan Moraru