REȘIȚA – Orașul are proiecte fazate și nefinalizate, dar e liniște în privința ducerii lor la sfârșit. Conform primarului Ioan Popa, sumele pe care primăria trebuie să le acopere însumează 3-4 milioane de euro. Și nu sunt probleme din acest punct de vedere!
„Reamintesc că primăria a făcut o emisiune de bonduri, unde am primit 9 milioane de euro și o bună parte din acești bani sunt la dispoziția orașului. Avem și credite de cofinanțare, pe care le-am luat și care ne sunt la îndemână.”, declară primarul.
Reșița are proiecte fazate, care sunt finanțate în continuare cu bani europeni din noul ciclu financiar. Are și proiecte nefinalizate dar cu timp de păsuire, în care o parte din bani vin din fonduri europene, iar cealaltă parte va trebui pusă de la bugetul local. „Aici vorbim despre proiecte peste 80% finalizate. Eram obligați să le punem pe această listă ca să putem lucra la ele în următoare 6-7 luni.”, a mai spus primarul în replică la un raport prezentat recent de prefectul Ioan Dragomir.
JCS-I.I.