REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 27 ianuarie, cu scorul de 4-0, meciul cu CSM Deva (Liga 3), acesta fiind și primul joc amical din perioada de pregătire! Mediop, în prima repriză, Gabriel Gomboș, Elton da Silva și Ianis Doană au fost marcatorii Reșiței în partida în care Flavius Stoican a vrut să vadă la treabă foarte mulți jucători tineri!
„M-a bucurat faptul că am ieșit sănătoși după acest amical, pentru că a fost primul meci după două săptămâni foarte încărcate și am avut un pic de teamă în ceea ce privește starea de sănătate a jucătorilor. Legat de joc, pot spune că echipa a jucat neașteptat de bine și vreau să-i felicit pe jucătorii care au intrat pe teren la această partidă. Au tratat corect acest meci și nu superficial. Vreau să-i felicit și pe copiii din propria academie, pe Gomboș, pe Doană, ambii au și marcat, dar și pe ceilalți care au intrat. Vreau să continue pe aceeași linie, suntem la început de drum și tind să cred în calitățile lor. Jocul a fost unul bun și consistent. Au fost momente bune, unele mai puțin bune și mai avem de muncit. Nouă jucători s-au antrenat separat în ziua acestui amical, jucători importanți. Mai avem două meciuri de pregătire până plecăm în Antalya și toți vor primi minute de joc. Jucăm trei amicale în opt zile, unul a trecut și sunt atent la fiecare jucător în parte. În celelalte meciuri amicale vor intra și ceilalți nouă care n-au jucat cu Deva, mă refer aici la Dudea, Drăghiceanu, Burlacu, Ciprian Rus, Bărboianu, Szijj, Isac, jucători care n-au fost nici măcar pe bancă. Urmează amicalul cu cei de la Șag, pe data de 31 ianuarie, tot pe terenul sintetic din Valea Domanului. După acest joc va mai fi un amical și vom pleca în Turcia. Încă nu sunt stabiliți toți adversarii, dar cu siguranță vom juca cinci amicale. Nu știu încă dacă Bobar a semnat contractele pentru meciurile cu echipele respective, dar pot spune că vom juca și împotriva unei echipe din România. Este vorba despre Ceahlăul Piatra Neamț din Liga 2 și sper că va fi un meci spectaculos.”, a spus antrenorul Flavius Stoican.
JCS-Ștefan Moraru