Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Dacă a treia zi de luni din ianuarie, „Blue Monday“ este considerată a fi cea mai deprimantă zi a anului, cea de-a patra ar putea fi catalogată drept cea mai exuberantă, sub titulatura „Red Monday“! Cel puţin aceasta este impresia pe care o lasă mesajul de pe pagina de socializare politică a deputatului Silviu Hurduzeu, publicat azi, după întrevederea avută cu Marius Isac, în biroul proaspăt redecorat al acestuia din CJ!

„Am discutat cu domnul Marius Isac, vicepreședinte al Consiliului Județean Caraş-Severin, despre prioritățile județului în anul 2024!“, afirmă deputatul în comentariul ce însoţeşte o fotografie înfăţişându-i pe cei doi, dând mână cu mână, pe un fundal roşu cu sigla PSD. Priorităţi care s-ar afla, fără doar şi poate, sub forma unor teancuri de dosare şi hârtii pe masa de lucru a vicepreşedintelui, dacă n-ar fi fost lăsat fără atribuţii. Aşa, biroul gol nu prea convinge… „Domnul Isac s-a alăturat celei mai puternice şi serioase formațiuni politice din Caraş-Severin, Partidul Social Democrat. Aşa cum fac, de altfel, tot mai mulți oameni cu scaun la cap care înțeleg că județul nostru trebuie să se dezvolte prin muncă şi proiecte.“, se arată, în continuare, în mesaj. Aceasta, fără a preciza dacă, în aceeaşi logică, munca şi proiectele celor rămaşi neînregimentaţi ar fi simptomul unei lipse de scaun la cap, ori dacă aceştia, tot mai puţini, sunt din CJ sau de aiurea.

Cât despre scenografie şi decor, potrivit deputatului, acestea i se datorează preşedintelui CJ, Romeo Dunca: „I-a vopsit peretele biroului lui Marius Isac în roşu şi i-a pus sigla PSD!“

În finalul mesajului, Hurduzeu îl încurajează să continue „pentru că atât va rămâne după el, „trei mişcări de trafalet pe un perete“. Aceasta, nu înainte de a psihanaliza că, vopsind un perete în roşu, acesta ar presimţi ce urmează să se întâmple după localele din acest an, anume vopsirea tuturor birourilor în roşu. Cum tema alegerilor e una serioasă şi, în consecinţă, ar merita glume mai bune rămânem, deocamdată, în aşteptarea unei titulaturi potrivite celei de-a patra luni din ianuarie. În caz că nu apare vreun mesaj nou, chiar mai devreme.

JCS-Walter Fleck