CARAŞ-SEVERIN – Un moment istoric, dintr-un weekend oarecare! Eveniment îndelung aşteptat, semnarea acordului-cadru de preluare a afacerii UCMR de către Hidroelectrica a avut loc la Reşiţa, discret, într-un cadru intim. Hidroelectrica va pompa 68 de milioane de lei în în afacerea preluată!
Ştirea potrivit căreia contractul a fost, în cele din urmă, semnat de reprezentanţii celor două entităţi a început să circule la noi în cursul după amiezii de vineri, 8 decembrie, undeva în jurul orei 17. Bursa de Valori Bucureşti (BVB) publicase anunţul Hidroelectrica încă de la ora 12:05, în timp ce anunţul UCM Reşiţa avea să mai întârzie aproape patru ore. Dacă circulaţia informaţiilor suferă de o oarecare inerţie în judeţ, nu acelaşi lucru se întâmplă la bursă, BVB înregistrând, în aceeaşi zi, cel mai mare număr şi volum de tranzacţii de acţiuni „UCM“ din perioada recentă (74 tranzacţii vizând 109.240 de acţiuni). Că evenimentul a avut loc la Reşiţa am aflat, luni, de la prefectul judeţului, Ioan Dragomir, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social. „Nu s-a spus niciunde dar, vineri, la prima oră, prima vizită a conducerii Hidroelectrica a fost la Prefectură. I-am primit pe cei trei directori, în frunte cu preşedintele Directoratului, Karoly Borbely, mi-au spus ultimele noutăţi şi au plecat la UCMR unde s-a semnat contractul cadru. Este doar o etapă, trebuie cu toţii şi în primul rând cei de la UCMR să vegheze, să se respecte paşii care trebuie şi, dacă sunt sincope, probleme, să punem cu toţii umărul.“, a declarat acesta.
Prezent la şedinţa Comisiei de Dialog Social, prim-vicepreşedintele CNSLR-Frăţia, Leontin Buzan, a luat la rândul său cuvântul: „În numele meu, ca lider de sindicat la UCMR, mulţumesc tuturor celor care au contribuit la această decizie: dumneavoastră, domnului subprefect (Gâfu, n.n.) domnului Popa, domnului Jaro (Marşalic, n.n.), cei care de-a lungul anilor ne-aţi ajutat. Sperăm să fie bine pentru noi, sperăm să ne ajutaţi, probabil după preluare, să luăm nişte clase la Şcoala Duală, pentru că avem nevoie de oameni tineri, să împrospătăm forţa de muncă. Iar dacă Hidroelectrica îşi respectă promisiunile, sperăm într-o relansare a UCMR-ului.“
Prefectul i-a răspuns că nu ştie „dacă trebuie cineva să-şi asume vreun merit. Unii chiar au rezerve de a spune că au contribuit şi ei. Le e frică de ce se întâmplă! Eu, personal, sunt optimist şi cred că se vor întâmpla lucruri mai bune decât s-au întâmplat până acum. În condiţiile în care au asigurat debuşeul producţiei de la UCMR, cei trei din conducere şi chiar preşedintele Borbely, au un semn de întrebare vizavi de reuşita organizării conducerii şi a întreprinderii în a face şi a realiza programul de investiţii!“
Un moment istoric, aşadar, cu semne de întrebare, neînsoţit de vreo undă de euforie. Deşi motive ar fi ţinând cont că, potrivit lui Dragomir, Hidroelectrica ar fi bugetat o sumă comparabilă cu cea a achiziţiei „afacerii UCMR“ (şi nu a UCMR, în integralitatea ei) de cca. 68 milioane lei, atât pentru salarii, cât mai ales „pentru upgradarea unor instalaţii şi pentru eventuale investiţii“.
Revenind la mişcările spectaculoase de pe bursă, ar fi de menţionat faptul că în 29 noiembrie, în ziua în care Hidroelectrica anunţa, înaintea minivacanţei de Sf. Andrei şi Ziua Naţională, că „trăim un moment istoric pentru că ne aflăm în plină procedură de achiziţie a UCM Reşiţa“, pe BVB a fost tranzacţionat cel mai mare volum de acţiuni Hidroelectrica „H2O“, din ultimele cinci luni, anume 903.910, echivalentul a 114,7 milioane lei.
JCS-Walter Fleck