CARAŞ-SEVERIN – Lucrările de modernizare la amfiteatrul din Băile Herculane se apropie de final. Sisteme de sonorizare de ultimă generaţie şi un laser ultra performant sunt doar câteva dintre dotările acestui obiectiv, costul echipamentelor fiind de circa 1 milion de euro!
În oraşul staţiune de pe Valea Cernei, lucrările de reabilitare şi modernizare a Teatrului de Vară sunt pe ultima sută de metri. Obiectivul a fost reabilitat cu bani europeni prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 7- Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, Prioritatea de Investiții 7.1-SUERD (Regiunea Dunării)-Investiții în infrastructura din turism. Valoarea proiectului se ridică la 13,7 milioane de lei.
În urma discuţiilor avute cu reprezentanţii Primăriei Băile Herculane, constructorul a anunţat că lucrările la Teatrul de vară se vor încheia în decembrie. Potrivit primarului din Băile Herculane, Cristian Miclău, cea mai mare investiţie va fi însă pentru dotări, la nivelul instituţiei pe care o conduce fiind deja demarate procedurile de achiziţie. Echipamentele de ultimă generaţie nu sunt deloc ieftine, susţine edilul, costurile ajungând undeva la 1 milion de euro. Aflându-se în vecinătatea hotelurilor din staţiune, o zonă intens circulată, Teatrul de Vară va fi dotat şi cu un laser ultra performant, care va avea jocuri de lumini şi va proiecta pe masivul Domogled reclame turistice de promovare a staţiunii Băile Herculane.
JCS-Nicoleta Moraru