ANINA – Trei străzi din Anina vor fi asfaltate graţie unui contract de finanţare în valoare de 7 milioane de lei. Un alt proiect, în valoare de 13,5 milioane de lei, va aduce asfalt pe alte străzi din Anina!
Daniel Danu, viceprimarul cu atribuţii de primar al oraşului Anina, a semnat azi la Ministerul Dezvoltării un contract de finanţare pentru asfaltarea a trei străzi pe programul „Anghel Saligny“: strada Colonia a II-a, strada Cloşca şi strada Cheile Gârliştei. Valoarea totală a contractului se ridică la aproximativ 7 milioane de lei. „Pentru acest proiect avem făcute studiile de fezabilitate şi proiectul tehnic, urmează scoaterea la licitaţie a lucrărilor pentru stabilirea constructorului. Este un prim pas, dar un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii din Anina. Am spus un prim pas, pentru că un alt proiect este depus pe aceeaşi axă de finanţare, şi anume, este vorba despre un proiect de asfaltare pentru străzile Colonia a III-a, Dealu Frumos, Bucegi, Izvorului, Soarelui, Izvarna, Criş, strada Traverselor, Semenic, Negoiu, Clopotelor, Făgăraşului, Maial, Republicii, Uzinei şi 13 Decembrie. La acest proiect, după finalizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic, se va face o încărcare pe platforma Ministerului Dezvoltării, după care urmează semnarea contractului de finanţare. Valoarea totală a celui de-al doilea proiect este de 13,5 milioane de lei.“, a precizat Daniel Danu.
JCS-Nicoleta Moraru