Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cupa „Amatur /BEACTIVE la tenis de masă a fost o competiție la care au participat 104 sportivi atât din țară cât, și din Serbia! Turneul a fost organizat la Sala Polivalentă din Reșița!

„Felicitări tuturor participanților! Sportivii, care au venit din toată țara și din Serbia, au fost premiați de Direcţia Judeţeană de Sport Caraș-Severin cu diplome, cupe și medalii!”, a spus Dorin Voina, inspector DJS-CS.

„Evenimentul sportiv Cupa Banatului Montan, aflat la a șasea ediție, a fost organizat cu sprijinul Direcţiei Judeţene de Sport din cadrul Consiliului Județean. La start s-au aliniat peste 100 de jucători la mai multe categorii de performanță și vârstă. Au fost jucători amatori, dintre care o parte sunt retrași din activitatea competițională, deci foști jucători profesioniști, iar alții, cei tineri, care aspiră să devină jucători de performanţă. Am avut jucători din mai multe zone din țară, am avut participanţi din Serbia, precum și un jucător din Germania. Totul a decurs perfect și continuăm tradiția. În funcție de performanța în joc, de nivel, s-au acordat punctaje, iar jucătorii au fost înscriși în patru grupe: Hobby, adică absolut începători, apoi Avansaţi, Open şi Elite, ultima categorie cuprinzând cei mai buni jucători din țară. A fost vorba de un concurs dedicat amatorilor, deci nu a ținut de Federație. Amatur este o organizație la nivel național prin care noi organizăm competiții pentru lumea obișnuită, pentru cei pasionați de tenisul de masă. Premiile au constat, așa cum cred că este normal într-o competiție de amatori, în diplome, cupe și medalii. Nu au fost premii în bani, am jucat de distracție, pentru petrecerea plăcută a timpului liber şi socializare!”, a spus Victor Craiovan, de la Amatur.

JCS-Ștefan Moraru