Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – După o adevărată desfășurare de forțe, modificări de traseu și toaletări, tronsoanele problematice au fost redeschise!

În urmă cu mai puțin de o lună, președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, spunea că se iau măsuri pentru ca județul să nu ajungă să fie ocolit de traseul Via Transilvanica. Asta după ce, „după 10 zile și 1052 km cu bicicleta pe Via Transilvanica am întrerupt traseul la Sarmizegetusa, în locul în care a devenit impracticabil“.

S-au făcut ședințe de lucru, s-au parcurs pe jos kilometri din tronsoanele cu probleme, s-a intervenit cu salvamontiști și aproximativ 50 de voluntari, iar tronsoanele de la Zăvoi, Marga și Băuțar au fost corectate, pentru a reda circuitului turistic zona cu probleme, iar drumul să fie pe măsura peisajelor.

Șeful județului a precizat că tronsonul Via Transilvanica problematic din județul nostru este redeschis. A precizat că va fi plecat câteva zile în concediu, însă la întoarcere a promis că „voi continua de acolo de unde n-am mai putut și m-am oprit. S-a intervenit, au intervenit și salvamontiștii noștri, și le mulțumesc foarte mult. Au lucrat ca și voluntari acolo și s-a modificat puțin traseul și s-a toaletat. E foarte ok“.

JCS-A.M.