BĂILE HERCULANE – Există studii şi proiecte, s-au dat recomandări şi avize, se mai aşteaptă începerea lucrărilor!
Deşi este considerată a fi cea mai frumoasă şi plină de istorie staţie CFR, când vine vorba de întreţinere şi reabilitare, gara Băile Herculane nu beneficiază de vreun tratament prioritar sau preferenţial. Şi nici de o viteză de abordare care să contrasteze cu cea medie de deplasare pe căile ferate.
O amplă şi interesantă informare, intitulată „Valori arhitecturale şi urbanistice – gara cu clădire anexă din staţiunea Băile Herculane“, a fost prezentată, săptămâna trecută, Colegiului Prefectural, de către directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Nicoleta Moise. Din păcate, din material lipsea exact informaţia cea mai importantă şi anume când vor începe lucrările de reabilitare a gării, inaugurată în 1878. Chestionată de prefectul Ioan Dragomir despre acest detaliu, Moise a răspuns: „Nu ştiu să vă spun. Avizele s-au dat, încă nu se face publicitate pentru executarea lucrării!“
Un eventual răspuns ar fi putut da, poate, un responsabil din partea proprietarului, Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara, titular al proiectului „Modernizarea/reabilitarea a 47 de staţii de cale ferată din România – SRCF Timişoara Lot I Staţia Băile Herculane“. Cea mai recentă comunicare a CFR pe această temă datează din noiembrie 2022, reprezentând publicarea anunţului privind decizia etapei de încadrare a proiectului pe site-ul Agenţiei pentru Protecţia Mediului.
Până la anunţul privind scoaterea la licitaţie a lucrărilor, putem reţine că este vorba despre un proiect complex, care vizează atât reabilitatea clădirii principale, monument istoric de valoare naţională, a celei auxiliare, a platformei de circulaţie de la linia 1, a accesului şi a spaţiilor de parcare, cât şi executarea unor lucrări cu specific feroviar. Valoarea estimată a investiţiei este de 16,2 milioane de lei, cu finanţare mixtă de la bugetul de stat şi din fonduri europene, iar durata de execuţie a lucrării de 14-17 luni.
JCS-Walter Fleck