CARAȘ-SEVERIN – „Norocul vine când nici cu gândul nu gândești“, spun polițiștii cărășeni, a căror colegă a găsit o sumă de bani pe stradă. Aceasta i-a găsit imediat și pe cei care pierduseră banii!
„Doi soți din Caraș-Severin avut astăzi, 3 iulie, norocul de a primi un apel telefonic de la Cristina, colega noastră de la Serviciul Criminalistic, care i-a anunțat că a găsit un plic cu bani care e posibil să le aparțină. Oamenii, care erau la cumpărături într-un centru comercial, nici nu observaseră până în acel moment că le lipsea plicul cu bani. Imediat după ce a găsit plicul pe trotuar, în apropierea sediului poliției, colega noastră a verificat la instituțiile publice din zonă, stabilind cine ar putea fi persoanele care l-au pierdut.“, spun polițiștii cărășeni.
În plic erau câteva sute de euro, bani ce au ajuns înapoi la cei doi soți, care s-au bucurat și au fost recunoscători polițistei pentru gestul făcut, „gest care ne dorim să fie un exemplu pozitiv pentru toți cei care găsesc bunuri sau bani în locuri publice, transmit oamenii legii. Dincolo de spirit civic și empatie, de care a dat dovadă și colega noastră, Cristina, prin aceste gesturi arătați că respectați legea, care prevede ca bunurile găsite să fie predate în termen de 10 zile autorităților sau celor care le-au pierdut“.
JCS-A.M.