CARAŞ-SEVERIN – Zile de foc pentru absolvenţii de liceu! La prima probă scrisă a Bacalaureatului, candidaţii au avut de redactat un eseu despre un roman a lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu!
Luni, 26 iunie, absolvenţii de clasa a XII-a au susţinut prima probă scrisă a examenului maturităţii, cea la Limba şi literatura română. Liceenii au trecut cu mari emoţii pragul centrelor de examen din judeţ, unii dintre ei sperând să „pice“ Caragiale sau caracterizarea lui Nilă din Moromeţii.
„În judeţul Caraş-Severin sunt 7 centre de examen, 5 subcomisii şi trei centre zonale de evaluare. Numărul elevilor înscrişi la prima proba scrisă a fost de 1522, prezenţi 1411, trei candidaţi fiind eliminaţi pentru tentativă de fraudă, doi de la Herculane şi unul de la Moldova Nouă.“, ne-a informat Ion Moatăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Caraş-Severin.
Potrivit Ministerului Educaţiei, în varianta extrasă pentru profilele real şi tehnologic, în sesiunea iunie-iulie, subiectul al treilea la Limba şi literatura română a constat în redactarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte în care să se prezinte particularitățile unui text narativ studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu sau lui Camil Petrescu.
Examenul naţional de Bacalaureat continuă marți, 27 iunie, cu proba scrisă obligatorie a profilului, iar miercuri, 28 iunie, candidaţii vor susţine proba scrisă la alegere a profilului şi specializării. Pentru minorităţile naţionale, joi, 29 iunie, este programată proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Primele rezultate, înainte de contestaţii, vor fi afişate în 3 iulie, contestaţiile putând fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00-18.00. Rezolvarea contestaţiilor se va desfăşura în perioada 4-6 iulie, urmând ca în data de 7 iulie să fie comunicate rezultatele finale.
JCS-Nicoleta Moraru