CARAŞ-SEVERIN – Consilierul judeţean Ioan Crina susţine că singurul lucru pe care i l-a spus în particular şefului judeţului este acela că „orice lucrare finanţată şi începută de Consiliul Judeţean trebuie dusă până la capăt“!
În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean din această săptămână, preşedintele Romeo Dunca a făcut afirmaţia potrivit căreia blocajele din administraţia judeţeană stau în 15 milioane de lei pentru care consilierul Crina ar pune presiune, pentru a-i suplimenta la DJ 608, drum de care se ocupă colegul de partid social-democrat Bejeriță : „Echipa de șoc din ședința trecută, Popovici, Voina, Crina. Păi mi-a spus mie personal (Crina – n.r.): «Dacă nu dai banii la Bejeriță, la 608, nu vă trec nimic!». Păi se poate așa ceva? Adică noi aducem lupta asta la banii lui Bejeriță de pe DJ 608? Se lucrează, e vorba de o altă expertiză care trebuie să aducă 15 milioane de lei, care trebuie puși acuma, fiindcă așa vrea dl Crina. 15 milioane, nu contează că ceilalți rămân fără. Asta este moneda care probabil va trebui schimbată!“, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean.
Consilierul judeţean Ioan Crina spune că nu a făcut o astfel de afirmaţie şi că nu are nicio treabă cu banii alocaţi lui Bejeriţă pentru DJ 608. „Domnul Dunca ori nu a fost corect la faza asta, ori a înţeles greşit. Nu i-am spus niciodată în particular ceea ce a afirmat, ci tot ceea ce am avut de spus am făcut-o în plenul şedinţelor de consiliu. Iar în plen am spus că nu îi voi vota rectificarea dacă nu alocă bani şi pentru drumul Forotic-Surduc. Asta da, am spus. În particular, dânsul ştie foarte bine că i-am spus că orice obiectiv pe care îl finanţăm vreau să îl ducem până la capăt!“, a precizat Ioan Crina.
Mai mult, consilierul judeţean PSD susţine că nu este de acord să se aloce atâţia bani pentru DJ 608, iar restul judeţului să fie praf. „Nu sunt de acord să băgăm peste 100 de miliarde pe DJ 608, iar în restul judeţului să circulăm ca la Surduc. Dacă preşedintelui i s-a spus că eu am vehiculat sume pentru Bejeriţă trebuia să mă întrebe dacă am făcut aşa ceva. Cred că alţii din jurul dânsului sunt mai îngrijoraţi pentru acele sume. Repet, am spus că voi vota finanţarea podurilor de la Slatina, Berzovia şi Dognecea ce trebuie reparate urgent, voi vota repararea drumului Comorâşte-Forotic, cu condiţia să reparăm şi cei 1,5-2 km de drum între Forotic şi Surduc, altfel nu îi votez rectificarea. Asta am spus. În rest, nu am nicio treabă cu banii alocaţi lui Bejeriţă şi nimeni din conducerea PSD nu a pus vreo presiune pentru sumele care mai trebuie alocate la DJ 608!“, ne-a mai spus Ioan Crina.
JCS-Nina Curiţa