REȘIȚA – O acțiune de selecție a celor mai talentați tineri fotbaliști a fost organizată sâmbătă, 13 mai, de Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin, pe stadionul Gloria!
Au venit copii din tot județul, iar în faza următoare, cei mai buni de la U11, U12 și U13 vor juca cu selecționatele similare din județul Timiș. Aproximativ 100 de copii au fost analizați de coordonatorii acțiunii, iar loturile județene vor fi formate apoi din 18 copii la U13, 16 la U12 și 14 la U11.
„A avut loc o acțiune de selecție a Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin pentru a forma echipe de U11, U12 și U13. La această selecție au fost invitate toate cluburile participante în campionatele AJF, pe fiecare categorie de vârstă. În urma recomandărilor antrenorilor de la fiecare echipă, am reușit să facem o analiză cât mai bună asupra celor mai talentați copii. La U13 au fost prezenți la selecție 39 de copii, la U12 au fost 32, iar la U11 au venit 36. La U13 s-a jucat conform regulamentului 8+1, iar apoi în funcție de vârstă s-a jucat 7+1 (U12) și 6+1 (U11). În urma selecției, vom constitui loturile județene formate din 18 copii la U13, 16 la U12 și 14 la U11, care se vor confrunta cu selecționatele similare ale Timișului. Apoi, se va merge în faza superioară și se va face un lot din cele două județe. Acesta este regulamentul Federației Române de Fotbal pentru aceste niveluri de vârstă. Pot spune că am identificat la această primă selecție câțiva copii cu calități extraordinare și ne-am fi dorit să fie un număr mai mare de tineri selecționați. Felicit antrenorii pentru munca lor din acest an. Vom face un program centralizat și ne dorim să scriem câteva proiecte județene pentru a se organiza antrenamente de calitate pentru îmbunătățirea nivelelor tehnice la aceste vârste.”, a declarat prof. Robert Nosal, coordonatorul acțiunii.
„La îndemnul antrenorilor din județ au venit mulți copii la această selecție și ne dorim să formăm un lot cât mai bun pentru a reprezenta acest județ. Vom fi în permanență cu ochii pe toți copiii care au fost prezenți la această selecție și vor fi ținuți în evidența FRF. Selecția s-a făcut prin joc. S-au format patru echipe cu copii de la toate cluburile și ne-a interesat efectiv valoarea individuală a fiecăruia în parte, pe posturile pe care au jucat!”, a spus prof. Cristian Alexandru Chitucea, celălalt coordonator al selecției organizate de AJF Caraș-Severin.
JCS-Ștefan Moraru