Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Alstom a câștigat pentru a doua oară la Curtea de Apel litigiul pentru modernizarea Lotului 1 Caransebeș-Lugoj, pe care cei de la CFR doreau să-l dea italienilor de la WeBuild, fosta Astaldi, acum falimentară!

Litigiul în instanță durează de aproape un an, timp în care pentru celelalte trei loturi din Caransebeș-Timișoara-Arad au fost desemnați deja executanții. CFR s-a încăpățânat să meargă pe mână italienilor, motivându-și decizia prin faptul că asocierea Alstom – Arcada – Euroconstruct Trading 98 nu ar deține personalul de specialitate necesar, motiv infirmat atât de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, cât și de instanțe.

Dacă CFR se va conforma deciziei magistraților, așa cum nu a făcut-o până acum, rămâne de văzut. Cert e că modernizarea pe Lotul 1 Caransebeș-Lugoj e deja în întârziere, licitația pentru proiectare și execuție fiind demarată încă din 2021. Lotul 1 Caransebeș-Lugoj face parte dintr-un proiect mai amplu, de modernizare a liniei de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad, pe o lungime totală de 162 km, suma pusă la bătaie prin PNRR pe acest lot fiind de peste 1,3 miliarde de lei fără TVA.

JCS-R.M.