CARANSEBEȘ – Medicul primar Eugen Muntean a primit distincția în ședința de marți a legislativului local, în semn de respect pentru activitatea din spitalul caransebeșean derulată încă din 1985!
Primarul Felix Borcean a fost cel care a prezentat un scurt un laudatio pentru Eugen Muntean, pe care l-a caracterizat drept „o persoană foarte cunoscută, medic foarte apreciat, probabil singura persoană pe care niciun bărbat din acest municipiu și nu numai nu poate fi gelos, cu o activitate îndelungată în municipiul nostru, activează în Caransebeș din 1985, timp în care a adus pe lume cei mai mulți copii, tocmai de aceea e una dintre persoanele pentru care trebuie să avem un mare respect”.
Reputatul medic a mulțumit, la rândul lui, pentru distincția primită și chiar dacă alții, la vârsta lui, ar fi putut profita de o pensie liniștită, a precizat că va rămâne în spital pentru a familiariza noile generații de medici cu actul medical. „Vă mulțumesc pentru încredere, o să caut în continuare să ajut spitalul din punct de vedere medical, acest spital care merită respectat de toată lumea, care are în fiecare zi și noapte cazuri grave pe care împreună cu colegii mei încercăm să le rezolvăm, în toate secțiile din spital. De la Turnu Severin până la Timișoara nu există spital mai important ca acesta. Și aș mai remarca că în spital s-au făcut progrese im-portante în ultimii 2-3 ani în ce privește aspectul, s-a adus aparatură excepțională, dar să nu uităm faptul că tranziția de la o medicină clasică la una modernă s-a făcut oarecum prea abrupt, între cele două gene-rații din spital ar trebui să existe o întrepătrundere armonioasă. Degeaba ai un RMN care-ți dă un rezultat și tu nu știi să-l rezolvi. Cât mai lucrez, o să-mi canalizez activitatea pe studenți, rezidenți, cadre tinere, ca să înțeleagă că examenul clinic și cel paraclinic trebuie să fie îmbinate armonios pentru ca să ia decizia corectă.”, le-a spus doctorul Muntean celor prezenți. Acesta a fost în diverse perioade consilier local, manager sau director medical al spitalului caransebeșean, dar și președintele Comisiei de Disciplină de pe lângă Colegiul Medicilor Caraș-Severin.
JCS-R.M.