REŞIŢA – Una dintre clădirile Colegiului Naţional „Mircea Eliade“ a fost reabilitată din punct de vedere energetic, investiţia ridicându-se la peste 3,3 milioane de lei!
Atunci când vine vorba de investițiile în educație, Reșița poate fi oricând dată ca exemplu, spun cei de la ADR Vest. Mai multe unităţi de învăţământ au fost reabilitate cu fonduri europene, iar altele sunt în curs de modernizare. Pentru un corp de clădire ce aparţine Colegiului Naţional „Mircea Eliade“ au fost investiţi peste 3,3 milioane de lei din care 2,4 milioane sunt bani europeni.
„Printr-un proiect Regio-POR, clădirea a fost reabilitată energetic, iar astăzi nu doar că liceul a primit o înfățișare proaspătă, dar și consumul de energie primară este de trei ori mai mic. În plus, nivelul anual al gazelor cu efect de seră a scăzut, la rându-i, de 3,5 ori, în timp ce consumul anual specific de energie primară pentru încălzire/răcire (din surse neregenerabile) este de doar un sfert față de cel dinaintea implementării proiectului. Peste 3,3 milioane de lei au fost investiți în proiectul al cărui beneficiar este Primăria Reşiţa, iar din acești bani, 2,4 milioane de lei sunt bani europeni. Proiectul a fost implementat prin axa prioritară 3-Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon“, au precizat reprezentanţii ADR Vest.
JCS-Nicoleta Moraru