REȘIȚA – Cei de la ADR Vest au urmărit îndeaproape succesul municipalității de pe malurile Bârzavei, unde 16 blocuri beneficiază de reabilitare termică. Sub sloganul „Șanse noi pentru blocurile vechi“, reprezentanții ADR Vest vorbesc despre avantajele reabilitării termice, care se poate face cu sprijinul fondurilor europene și care contribuie la îmbunătățirea calității vieții, dar și dau orașului o cu totul altă imagine!
CICLOVA ROMÂNĂ – Sîmu Craşovan, cetăţean al comunei Ciclova Română, a avut parte de o aniversare specială joi, 10 octombrie, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani!
BĂILE HERCULANE – Sub titulatura „INVESTIM, NU CHELTUIM banii europeni”, cei de la ADR Vest dau ca exemplu pozitiv refacerea Podului de Piatră din Herculane!
CARAȘ-SEVERIN – Modul spectaculos în care s-a dezvoltat Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Reșița a fost posibil printr-o finanțare europeană de 6,7 milioane de lei!
REȘIȚA – Dezvoltatorii Nhood nu doar caută să „restarteze“ nucleul gri din inima Reșiței, ci și să transforme municipiul de pe Bârzava într-un prim proiect de urmat pentru alte 30 de orașe!
REŞIŢA – Una dintre clădirile Colegiului Naţional „Mircea Eliade“ a fost reabilitată din punct de vedere energetic, investiţia ridicându-se la peste 3,3 milioane de lei!
MĂURENI – Ceea ce trebuia să facă Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, şi-a asumat să facă pe cont propriu Hary Masay din Măureni, care a plătit o firmă să cureţe terenul de pe DN 58B!