CARAȘ-SEVERIN – Potrivit administrației județului, care continuă acțiunile sub sloganul „CJ CS investește în drumuri!“, DJ 608, Plugova (DN 6) – Globurău – Costiș – Borugi – Cornereva – Obița – Rusca (DN 6) este aproape finalizat!
Se toarnă al doilea strat de asfalt, iar la sfârșit de noiembrie vor fi asfaltați peste 30 de kilometri dintr-un total de 41 de kilometri. Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, vorbește despre o nouă promisiune pusă în aplicare: „Se toarnă al doilea strat de asfalt pe drumul aflat în extravilan. Așa cum am promis în iunie, la final de noiembrie avem asfaltați peste 30 de km din cei 41 ai acestui drum. Rămâne intravilanul care va începe după finalizarea lucrărilor în localitățile aflate pe traseu deoarece nu sunt terminate lucrările la sistemul de apă și canalizare“.
Șeful județului promite ca, în data de 8 decembrie, să facă o vizită de lucru pentru a evalua situația reală din teren: „Cu toate că acest drum nu este o adevărată «coloană vertebrală» rutieră a județului nostru, este important pentru dezvoltarea turismului din această zona. Sper că voi avea o surpriză plăcută și constructorul se va ține de promisiune. De asemenea, sper ca primarii să-și respecte obligațiile de a finaliza lucrările la sistemul de apă și canalizare“, a încheiat șeful județului.
JCS-A.M.