CARAȘ-SEVERIN – Într-un comunicat, IPJ Caraș-Severin precizează că având în vedere măsurile dispuse față de trei polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, într-un dosar penal instrumentat la nivelul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Caraș-Severin, față de persoanele în cauză se aplică prevederile legale, în conformitate cu Legea nr. 360 din 2002 privind Statutul polițistului. Adică, mai exact, cei trei au fost suspendați din funcție!
„Pentru derularea în cele mai bune condiții a anchetei penale, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin manifestă întreaga deschidere și disponibilitate la colaborare cu structurile abilitate, prin transmiterea tuturor informațiilor necesare pe timpul desfășurării cercetărilor și sprijinirea anchetei. Având în vedere întrebările formulate de mass-media, reamintim faptul că dosarul este instrumentat de D.I.I.C.O.T.- B.T. Caraș-Severin și nu deținem alte informații în legătură cu ancheta în curs, în afara celor transmise în spațiul public de către structura în cauză”, spun cei de la IPJ.
Reamintim că un polițist de la Moldova Nouă a fost arestat, iar alți doi plasați sub control judiciar, fiind acuzați de DIICOT că ar fi sprijinit un grup infracțional organizat (detalii AICI), prin încercarea de a mușamaliza o infracțiune de omor calificat cu premeditare.
JCS-L.A.