Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERN – În timp ce ministrul Transporturilor declară că, în două săptămâni, pentru modernizarea tronsonului de cale ferată Caransebeș – Lugoj s-ar putea semna contractul de lucrări, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) nu a fost de acord cu constructorul desemnat inițal de CFR pentru Caransebeș – Lugoj!

Potrivit celor de la clubferoviar.ro, CNSC a dat dreptate companiei Alstom în contestația depusă la licitația de modernizare a lotului 1 Caransebeș-Lugoj, a admis contestația și a dispus remedierea situației: „Contestația a fost secretizată, iar CFR SA a afirmat că aceasta s-a întâmplat pentru că firmele și-au secretizat ofertele. A fost însă clar că oferta firmei Alstom a fost considerată necorespunzătoare, acesta fiind, cel mai probabil, motivul contestației. Oferta asocierii conduse de Alstom a fost mai ieftină față de cea a competitorilor desemnați câștigători“

În aceste condiții, nu e exclus să avem un alt constructor pentru cei aproape 40 de kilometri ai tronsonului de cale ferată Caransebeș – Lugoj. Inițial, CFR SA a considerat că oferta cea mai bună a fost depusă de Asocierea WEBUILD SPA (fosta ASTALDI) – SALCEF SPA, în valoare de 1.367.674.772,56 lei, fără TVA, soluție infrmată acum de CNSC.

Lotul 1 Caransebeș-Lugoj face parte dintr-un proiect mai amplu, de modernizare a liniei de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad, pe o lungime totală de 162 km, pentru care ministrul Transporturilor, vicepremierul Sorin Grindeanu, a semnat în această săptămână contractul de fnanțare prin PNRR, în valoare totală de 8,77 miliarde lei!

JCS-R.M.