Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Teatrul „Anton Pann” este doar unul dintre cele prezente în ediția de anul trecut a Festivalului de teatru pentru copii „Lumea poveștilor”. Anul acesta, trupa din Râmnicu Vâlcea revine în cadrul ediției a V-a a festivalului, care va avea loc în perioada 21-29 mai și va cuprinde spectacole jucate în întregul județ!

Va fi o ediție specială a festivalului, cu spectacole atât în sală, cât și în spații publice. În fiecare zi, vor fi reprezentații la Reșița unde, ca și în anii trecuți, primăria este partenerul Teatrului de Vest în organizarea festivalului. Asta înseamnă că, în zilele de 24-26 mai, vor avea loc simultan reprezentații atât la Palatul Cultural, cât și la Cinema Dacia. De asemenea, vor fi spectacole în parcurile Tricolorul și Copilului, dar și în cartierul Mociur, acolo unde s-a jucat și în edițiile anterioare, experiența fiind foarte puternică atât pentru actori, cât și pentru copii.

În zilele de 26-29 mai se va juca și la Caransebeș. De asemenea, în câte o zi, se va juca și la Oțelu Roșu, Oravița, Bocșa și Anina. Trebuie precizat că, în 2020, festivalul s-a ținut la Caransebeș, prilej cu care s-au pus bazele parteneriatului dintre teatrul reșițean și Casa de Cultură din Caransebeș. Anina participă pentru prima dată la festival, casa de cultură din oraș fiind în renovare și aniversând anul acesta 100 de ani de la inaugurare. Spectacole pentru copii se vor juca aici atât în cadrul festivalului, cât și pe 1 iunie. De asemenea, sunt tratative pentru a se juca și la Moldova Nouă.

„Această ediție e cea mai amplă de până acum și va fi cea mai înaltă calitativ, întrucât e prima dată când selecția s-a făcut la nivel național. Am avut peste 20 de teatre înscrise, iar selecția a fost serioasă pentru că pe jumătate a trebuit să le refuzăm. Este o mărturie a faptului că teatrul din Reșița a devenit cunoscut și chiar are o oarecare importanță la nivel național”, declară managerul Gabriel Ionescu.

Teatrul „Arlechino” din Brașov participă pentru prima oară în festival. La fel și Teatrul „Vasilache” din Botoșani, care duce un spectacol mare cu 11 actori în distribuție, ce va fi jucat la Cinema Dacia, dar și teatrul din Ploiești care va închide festivalul. Lor li se alătură Teatrul Merlin din Timișoara, Anton Pann și Ariel din Râmnicu Vâlcea, teatrele din Petroșani și Oradea, Baia Mare, Arad. Accesul la spectacolele stradale este gratuit, în vreme ce la spectacolele în sală biletele vor costa 15 lei atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.

JCS-Ionel Ivașcu