Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Numărul insuficient de doctori și vârsta înaintată a acestora, „boală curată” pentru sistem!

În prezent, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) are în derulare 132 de contracte de furnizare de servicii medicale în asistența medicală primară, cu 134 de medici de familie. Conform CJAS, 85 dintre aceștia sunt medici primari medicină de familie, 39 au gradul profesional de medici specialiști, iar zece sunt medici de familie fără grad profesional.

Necesarul județului de medici de familie, stabilit în conformitate cu legislatia în vigoare care are în vedere un medic la 1.800 de persoane, este de 189. Rezultă un grad de acoperire de 70,9%. În mediul urban ar fi necesari 103 medici, însă orașele județului dispun de doar 84, ceea ce înseamnă 81,5% din necesar. Pentru ca, în mediul rural, din cei 88 de medici necesari comunelor, județul să dispună de doar 50 care acoperă 56,8% din necesar. Ca și cum n-ar fi de ajuns, mulți dintre medicii de familie din județ bat la porțile pensionării. 26 au peste 65 de ani, iar 66 au între 60 și 65 de ani. Ce înseamnă asta? Că 19% dintre medicii de familie îndeplinesc condițiile de pensionare, iar alți 49% le vor îndeplini în următorii cinci ani. Adică viitorul nu arată deloc bine dacă ne gândim că, potrivit CJAS, 23 de comune nu au medic de familie.

Neavând medic în comună, oamenii sunt nevoiți să se înscrie pe listele medicilor din alte localități. Mai norocoși sunt cei din Biniș, Constantin Daicoviciu, Cornereva, Clocotici, Cuptoare, Dognecea, Verendin, Rusca Teregova și Ocna de Fier, unde există puncte de lucru ale medicilor din alte localități.

Prefectul Ioan Dragomir a cerut recent clarificări Mirelei Zeman, director general CJAS, cu privire la faptul că la Slatina Timiș există și medic de familie și centru de permanență, cât și cu privire la serviciul medical din Marga şi Cornereva. Șefa CJAS a precizat că centrele de permanență au fost înfiinţate la iniţiativa primarilor, la Marga, asistența medicală fiind asigurată de medici din Caransebeș și Oțelu Roșu, în vreme ce la Cornereva mai efectuează gărzi și medicul din Anina.

Referitor la localităţile care nu au medic de familie, Mirela Zeman a arătat că s-au făcut şi se fac eforturi pentru a atrage medicii, în special în mediul rural. În acest sens, au fost transmise adrese către universități pentru a coopta medici, au fost asigurate locuințe de serviciu, precum şi spații medicale utilate. Unul dintre motivele pentru care există deficit de medici de familie în județ este și acela că medicii nu sunt plătiți la nivelul altor specializări din cadrul unităților sanitare cu paturi, spre exemplu chirurgie, a precizat Mirela Zeman. Cu privire la sporul de zonă care se acordă medicilor, potrivit legislaţiei în vigoare, acesta este plătit prin Casa de Asigurări de Sănătate, banii fiind repartizaţi de la bugetul de stat.

Marian Apostol, preşedinte al Filialei Caraş-Severin a CNS Cartel Alfa, a considerat binevenită iniţiativa Primăriei Reşiţa de a construi un bloc pentru medicii care vor să își desfășoare activitatea în oraș.

JCS-I.I./N.M.