CARAȘ-SEVERIN – S-au verificat condițiile de păstrare, cantitățile consumate și mai ales banii guvernamentali cheltuiți!
Instituția Prefectului a făcut un scurt bilanț al activităților legate de coordonarea și controlul, derulate în luna martie, necesare ca produsele – lapte UHT, produse de panificație și mere – aferente Programului pentru școli al României 2017-2023, să ajungă în condiții optime la tinerii beneficiari.
„Instituțiile cu atribuții de control din cadrul Comisiei pentru aplicarea prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 640/2017, cu modificările și completările ulterioare, comisie coordonată de prefectul județului Caraș-Severin, domnul Ioan Dragomir, au efectuat controale la nivelul unităților de învățământ din județul Caraș-Severin în vederea asigurării distribuției și depozitării în condiții de igienă și siguranță a produselor (lapte UHT, produse de panificație și mere) aferente Programului pentru școli al României 2017-2023. Astfel, în luna martie 2022 au fost realizate 7 controale, din care: 6 controale pe linie sanitară, în cadrul unităților de învățământ, nefiind constatate deficiențe pe linie sanitară, respectiv un control pe linie sanitar-veterinară, nefiind aplicate sancțiuni“, informează Cancelaria Prefectului.
Grupurile de lucru constituite la nivelul Consiliului Județean Caraș-Severin și al primăriilor Reșița și Oțelu Roșu au verificat centralizarea lunară și documentul de evidență unică a numărului de porții, consumate de preșcolarii și elevii prezenți la cursuri, conform catalogului de la unitățile de învățământ, și au verificat documentele justificative depuse de furnizori, care stau la baza efectuării plăților conform legislației în vigoare, privind derularea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023.
JCS-Antoniu Mocanu