Caraş-Severin, Romania

MEHADIA – Două persoane și-au pierdut viața noaptea trecută într-un accident pe DN 6, între Plugova și Mehadia! În accident au fost implicate două TIR-uri!

Accidentul s-a produs în jurul orei 03.00! În timp ce un bărbat de 39 de ani, conducea un autotren înmatriculat în Bulgaria, din direcția Orșova spre Caransebeș, la km 389+320m, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală stânga cu cabina și cu partea laterala stânga a semiremorcii unui autotren înmatriculat în Turcia. Din accident a rezultat decesul conducătorului auto bulgar și a unui bărbat de 51 de ani, pasager în cabina aceluiași autotren. Cele două victime au fost găsite încarcerate şi ulterior au fost declarate decedate de către echipajele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin.

Potrivit celor de la ISU, la fața locului au acționat două echipaje de pompieri militari – pentru descarcerare și asigurare de măsuri preventive împotriva unui eventual incendiu – din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane, respectiv din cadrul Detașamentului de Pompieri Orșova al ISU Mehedinți. De asemenea, pentru acordarea asistenței medicale, la caz au fost alocate două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin.

Șoferul celuilalt ansamblu de vehicule, cetățean turc, a fost testat cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu a consumat băuturi alcoolice. Acesta a fost transportat la spital pentru asistență și îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor în care s-a produs evenimentul.

JCS-R.M.

FOTO: Arhivă