CARAȘ-SEVERIN – ACS Progresul Ezeriș a „spart gheața” și s-a impus vineri, 8 aprilie, cu scorul de 2-0, în jocul cu ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2, din etapa a II-a a play-out-ului Ligii 3, Seria a VII-a!
Acest succes este probabil cel mai important din ultima perioadă pentru cărășeni, având în vedere că Ezerișul s-a distanțat la șase puncte de Viitorul Pandurii 2 și implicit de locul retrogradabil. Noul atacant al echipei, belgianul Musoni, a înscris ambele goluri ale echipei pregătite de Dorian Arbănaș.
„A fost prima noastră victorie de până acum și trebuia să vină. Am așteptat de ceva timp acest succes, iar ultimele meciuri ne-au dat de gândit că putem să câștigăm la Viitorul Pandurii 2. Despre meci aș putea spune că a fost unul controlat de noi. Am reușit să deschidem repede scorul, în minutul 6. De asemenea, ne-am creat în prima repriză mai multe ocazii. Bineînțeles, după începutul bun de meci ne-am relaxat, iar adversarii noștri au avut șansa în două rânduri să ne egaleze. Din fericire pentru noi, încă din primele minute din repriza a doua am reușit să înscriem din nou. În plus, am lovit bara de două ori până la finalul meciului. Partida a fost dominată de noi. Toți am fost foarte motivați, am știut că este un meci de șase puncte pentru noi. Am evoluat împotriva echipei care se află imediat sub noi în clasament. Mă bucură atitudinea băieților și au înțeles că nu se mai poate să pierdem. Ceea ce am antrenat în urmă cu o săptămână ne-a ieșit. Atacantul Musoni a înscris ambele goluri și Cristian Șodâncă a fost inspirat când l-a adus la echipă. Urmează pentru noi meciul cu Șimian, care cu siguranță că va fi greu. Cel mai important este că am câștigat cu Viitorul Pandurii 2, mai ales pentru moralul echipei. M-a bucurat jocul pe care l-am prestat, am avut multe ocazii, chiar dacă am întâlnit o echipă tânără. Dacă am fi pierdut, era destul de greu să mai ieșim din acea zonă a clasamentului. Acum privim altfel viitorul echipei. Am luat o gură foarte mare de oxigen și vreau să felicit băieții pentru prestație și că au dat dovadă de caracter. Băieții au înțeles că fără muncă nu se pot face multe”, a declarat antrenorul Dorian Arbănaș.
Din play-out fac parte echipele: ACS Viitorul Șimian, CSM Jiul Petroșani, ACS Progresul Ezeriș, CS Gilortul Târgu Cărbunești, ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 și CS Armata Aurul Brad. Ultimele două formații sunt principalele candidate la retrogradare din această serie.
În etapa a III-a din play-out, cărășenii vor juca pe data de 16 aprilie, acasă, cu ACS Viitorul Șimian.
JCS-Ștefan Moraru