CARAŞ-SEVERIN – Ansamblul stăvilar şi canalul de aducţiune a apei din Bocşa Montană vor fi reabilitate anul acesta de cei de la Ambulanţa pentru Monumente Banat!
De curând, Ambulanţa pentru Monumente Banat a anunţat calendarul intervenţiilor pe acest an. Aşa cum ne-am obişnuit, şi anul acesta organizaţia intenţionează să realizeze intervenţii majore pentru salvarea patrimoniului construit. Echipa Ambulanței pentru Monumente Banat îi așteaptă anul acesta pe toţi cei interesaţi să pună umărul la două obiective importante din regiunea Banatului.
Prima intervenţie va fi în judeţul Timiş, la biserica romano-catolică de la Bobda, în perioada 10-30 iulie. În judeţul Caraş-Severin, cei de la Ambulanţa pentru Monumente Banat au planificat să intervină la ansamblul stăvilar şi canal de aducţiune a apei din Bocşa Montană, acţiune ce se va desfăşura în perioada 7-21 august. Înscrierile pentru voluntari se pot face până pe data de 10 aprilie.
Proiectul Ambulanța pentru Monumente Banat, implementat de Asociația Prin Banat în județele Caraş-Severin şi Timiş, a fost inițiat în urmă cu şase ani de către Asociația Monumentum şi se derulează în cele două judeţe începând cu anul 2021. Proiectul își propune să restaureze obiective de patrimoniu importante, aflate în stare avansată de degradare sau de precolaps, lucrările de punere în siguranţă fiind realizate cu ajutorul voluntarilor, al meșterilor și al comunităților locale, sub supravegherea și îndrumarea specialiștilor din domeniul conservării și restaurării monumentelor istorice. Anul trecut, pe agenda de lucru a voluntarilor a fost Turnul de alimentare a furnalului de la Bocşa.
JCS-Nicoleta Moraru