TOPLEȚ – La Topleț, apa și canalizarea așteaptă să fie terminată strategia județului. De nouă ani…
Conform primarului Ilie Hașcă, din anul 2013 se lucrează la masterplanul care se adresează orașelor și comunelor cu peste 2.000 de locuitori. Cum Topleț îndeplinește criteriul populațional, primăria a plătit deja o parte din cofinanțare către AquaCaraș în vederea reabilitării rețelelor de apă și introducerii canalizării. În comună funcționează două rețele de apă, una veche de 50 de ani, alta dată în folosință în 2007, în vreme ce canalizare nu există, serviciul fiind asigurat prin decantoare. „La rețelele de apă, conductele din metal trebuie înlocuite cu altele din PVC, alături de alte lucrări care trebuie efectuate. De asemenea, trebuie introdusă canalizarea care va fi prevăzută cu stație de epurare”, aflăm de la primarul Hașcă. Conform acestuia, viitoarea investiție se ridică la valoarea de aproximativ 16 milioane de euro.
Primarul ne-a vorbit și despre proiectul de alimentare cu gaz a comunei. Concret, este în curs de constituire o asociație de dezvoltare intercomunitară din care fac parte comunele Topleț și Mehadia, alături de orașul Băile Herculane. „Proiectul pentru rețeaua de gaz din cele trei localități e gata. Din întregul asociației, Toplețul deține cam 22% din consumatori și tot atât din suprafață. În comuna noastră, rețeaua va deservi în totalitate cele aproximativ 2.300 de gospodării”, a adăugat primarul Hașcă.
Pe lângă aceste obiective, în vizorul primăriei se află și drumurile comunei, recent fiind depuse două proiecte pe Programul „Anghel Saligny”. Unul prevede reabilitarea mai multor porțiuni de străzi din satele Topleț și Bârza. Este vorba despre o lungime totală de 3,6 km de străzi rămase neasfaltate, valoarea investiției ridicându-se la aproximativ 4 milioane de lei.
Un alt drum vizat prin programul amintit este drumul agricol de 4,5 km care leagă satul Bârza de zona Pecinișca din Băile Herculane. Se dorește asfaltarea lui, întrucât astfel circulația ar fi scoasă de pe drumul european și ar asigura acces mai ușor către Sfinxul Bănățean, proiectul ridicându-se la valoarea de 4 milioane de lei.
JCS-Ionel Ivașcu