CARAȘ-SEVERIN – În funcție de consecințe, agresivitatea la volan este sancționată atât cu amenzi, cât și cu suspendarea permisului pe 30 sau 60 de zile. Recidiva în 6 luni de la restituirea permisului va atrage o majorare a perioadei de suspendare, cu încă 30 de zile!
Poliția județului ne informează că au intrat în vigoare mai multe modificări legislative ce au fost aduse Codului Rutier. Iar cea mai importantă dintre ele se referă la sancționarea comportamentului agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Dacă nu există consecințe, cei care manifestă comportament agresiv în trafic riscă atât suspendarea permisului pe 30 de zile, cât și o amendă din clasa a doua: adică 4 sau 5 puncte-amendă (580 sau 752 de lei). Asta pentru că, din fericire pentru ei, punctul-amendă a „înghețat“ la 145 de lei, în loc de 255 de lei, cât ar fi trebuit să fie, după creșterea salariului minim din ianuarie, la nivelul de 2.550 de lei.
În cazul în care năbădăile șoferului duc la producerea unui accident de circulație cu pagube materiale, sancțiunile vor fi mai dure. „Amenda va fi din clasa a treia de sancțiuni (între șase și opt puncte-amendă, adică între 870 și 1.160 de lei), iar suspendarea permisului auto se va aplica pentru 60 de zile“, avertizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. În plus, dacă șoferii în cauză mai sunt sancționați pentru aceeași faptă, într-un interval de șase luni de la restituirea permisului auto, pe lângă amendă, perioada de suspendare aplicată va fi majorată automat cu 30 de zile.
Dar ce înseamnă comportament agresiv? Pe listă intră:
– flash-urile repetate și claxonarea pentru a-l obliga nejustificat pe șoferul din față să elibereze banda de circulație;
– schimbarea succesivă a benzilor sau a rândurilor, alternând din stânga în dreapta, pentru depășirea unui șir de mașini care circulă în același sens;
– circulația foarte aproape de alt vehicul (din față, din spate sau din lateral) sau reducerea bruscă nejustificată a vitezei, pentru a intimida șoferul acestuia;
– scârțâitul de roți produs de pornirea mașinii de pe loc, prin patinarea excesivă, în gol, a roților;
– accelerarea repetată a motorului, pentru a stânjeni persoanele din preajma drumului public;
– mersul în marșarier pentru intimidarea celor care circulă în spate;
– „acrobațiile“ rutiere în genul întoarcerii mașinii prin folosirea frânei de mână, a derapajului controlat al mașinii, pentru întoarcerea sau rotirea acesteia, sau conducerea motocicletei sau a mopedului prin ridicarea pe o singură roată.
JCS-Antoniu Mocanu