Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – După ce în spațiul public s-a vehiculat ideea că șoferul autospecialei implicate în accidentul de sâmbătă de pe Calea Severinului din Caransebeș ar fi fost sub influența alcoolului, Poliția Caraș-Severin a infirmat această informație!

„În comunicatul de presă transmis de către Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, s-a comunicat în mod clar și explicit, în baza rezultatelor testării cu aparatul etilotest a conducătorilor auto, testări efectuate conform procedurii, faptul că conducătorii autovehiculelor implicate în accidentul rutier produs pe Calea Severinului din municipiul Caransebeș, nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Apreciem că prin cele transmise în spațiul public se pune la îndoială corectitudinea și credibilitatea informațiilor oficiale transmise de către Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin. Asigurăm opinia publică că toate informațiile transmise de către Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin sunt obiective, documentate și conforme cu rezultatele verificărilor și anchetelor, respectând principiile deontologiei profesionale”, precizează IPJ Caraș-Severin.

În altă ordine de idei, starea de sănătate a pompierilor aflați în autospecială este bună, cu excepția unuia dintre ei care a fost trimis la Timișoara cu 7 coaste rupte.

JCS-L.A.