Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Atât are la dispoziție unitatea medicală, până la următoarea ședință a Consiliului de Administrație, pentru a mai reduce din „facturile omorâtoare“ aferente datoriilor acumulate, de 24 de milioane de lei!

După şedinţa Consiliului de Administrație al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, Paul Purea, președintele forului, a vorbit despre îngrijorările majore legate de unitatea cărășeană, din cauza datoriilor, mai ales a arieratelor uriaşe (restanțe mai vechi de 90 de zile), spitalul fiind într-o situaţie mai mult decât dificilă. Lucru care se răsfrânge direct asupra pacienţilor: „Dacă ai datorii uriaşe înseamnă că n-ai bani pentru pacienţi nici pentru o fiolă de algocalmin sau o compresă pentru un banal pansament“, concluziona reputatul medic Paul Purea, într-un mesaj postat pe o rețea de socializare.

În cazul SJUR, datoria acumulată se ridică la 24 de milioane de lei adunate și crescute an de an. Președintele CA al spitalului crede că umflarea acestor datorii este cauzată și de majorările pentru facturile restante, de introducerea a tot felul de sporuri, de necorelarea plății salariale ale unor medici cu munca prestată, unii dintre ei având doi, trei pacienți îngrijiți pe lună, dar și gradul redus de ocupare a paturilor, de sub 50%. Dacă în 2019 au fost externați 24.304 pacienți, în 2020 au fost 14.260, „scădere neavând nicio repercusiune asupra numărului de angajaţi ai spitalului – mereu constant, 1.125!)“. Cu tot personalul considerat supradimensionat, pentru fiecare pacient, indiferent de costurile care pot fi uriașe, în anumite cazuri de zeci de mii de lei, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate plătește 1.500 de lei…

Paul Purea consideră că sistemul de sănătate din țara noastră suferă grav de o boală mutilantă aproape incurabilă, acuzând decidenții de lipsă de interes față de pacienți, fiind preocupați mai mult de situația financiară a cadrelor medicale. Oficialul a amintit de facturile omorâtoare, frigul și valul de infectări ucigașe, aferent pandemiei, toate cu un deznodământ tragic pentru pacient. Lucruri pe care le consideră valabile pentru sistemul de sănătate din România, în special pentru cel din județ.

În majoritatea spitalelor, pacienții se confruntă cu probleme esențiale care pleacă de la clădirile vechi de zeci de ani, fără o igienă riguroasă, de unde și infecțiile nosocomiale, cu toalete puține și la comun, cu saloane mucegăite, paturi ruginite, bucătării insalubre, şoareci şi şobolani etc., unde, de cele mai multe ori, e frig iarna și zăpușeală vara, iar alimentaţia e precară. La toate acestea se adaugă lipsa unei aparaturi moderne de investigații, a unui instrumentar de ultimă generație, a laboratoarelor pentru analize sofisticate, absolut necesare pentru un diagnostic corect. Mai rău chiar, în multe spitale lipsesc până și reactivii esențiali, de pază pentru analizele de rutină. Lipsesc medicamentele, materialele sanitare, dezinfectanții uzuali. Paul Purea nu uită nici de „tradiționala“ șpagă, aroganța și lipsa de empatie a personalului față de pacientul suferind.

Cea mai recentă ședință a Consiliului de Administrație a analizat situația spitalului din Reșița, activitatea managerului și a Comitetului Director, amânând pentru încă două luni luarea de măsuri radicale, dacă se vor impune. Următoarea analiză şi evaluare vor avea loc în martie, când se așteaptă reducerea datoriilor, un program concret de reevaluare şi reorganizare a secţiilor, de eficientizare a lor, dar mai ales relaţionarea mult mai eficientă cu CJAS, reajustarea contractelor considerate păguboase pentru spital și eficientizarea activităţii.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa trebuie să-şi îmbunătăţească situaţia financiară, să-şi eficientizeze activitatea, să tindă spre performanţa actului medical, îmbunătăţirea relaţiei spital-pacient sub toate aspectele, îndeplinindu-şi rolul de eşalon principal în asigurarea şi redarea sănătăţii cărăşenilor!“, a încheiat dr. Paul Purea.

JCS-A.M.