REȘIȚA – Gimnaștii reșițeni au efectuat la începutul anului 2022 un cantonament de 10 zile la Cheile Grădiștei!
Juniorii de la centrul olimpic de la Reșița au avut parte de o perioadă mai grea, în care antrenamentele fizice au dominat. Federația Română de Gimnastică a decis ca numărul juniorilor de la centrul de la Reșița să fie redus de la 16 la 10 sportivi. Totuși, au rămas în lot reşiţenii Andrei Titi, Robert Aioanei şi Alexandru Puiu.
„Cantonamentul a fost asigurat din partea Federaţiei Române de Gimnastică şi a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. La Cheile Grădiştei n-am avut, din păcate, prea multă zăpadă, dar a fost totuşi de ajuns ca să ne facem antrenamentele. Acestea au constat într-o şedinţă de pregătire dimineaţa, cu alergări în aer liber, iar după-amiaza intram în sala de forţă, pentru a încărca musculatura sportivilor. A fost o perioadă grea, pentru că un cantonament la munte nu este uşor deloc, dar toţi sportivii s-au comportat excepţional. Sunt un pic obosiţi, dar această pregătire le va prinde bine pe întregul an competiţional”, a declarat Robert Bălan, antrenor al Clubului Sportiv Școlar Reșița.
JCS-Ștefan Moraru