Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Potrivit datelor disponibile la nivel de județ, 82 de angajatori cărășeni au fost nevoiți să-și trimită oamenii acasă, în șomaj tehnic, din cauza pandemiei, costurile pentru lunile noiembrie și decembrie depășind 300.000 de lei. Cel mai afectat sector rămâne HORECA, industria ospitalității!

Și pentru că s-au făcut promisiuni pentru acordarea, și în acest an, a șomajului tehnic, angajatorii caută disperați să afle o motivare legală pe care să-și sprijine deciziile în acest sens. Din păcate, cadrul legal nu a apărut încă… Totuși, în această perioadă se fac plăți aferente finalului anului trecut. „AJOFM Caraș-Severin a acordat sprijin financiar sub formă de șomaj tehnic, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 111/2021“, transmit reprezentanții instituției.

Astfel, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, ca urmare a efectelor produse de pandemie, indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii au fost stabilite la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021. Sumele sunt suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj. În lunile noiembrie și decembrie ale anului trecut, AJOFM Caraș-Severin a achitat pentru această măsură suma de 372.547 de lei unui număr de 82 de angajatori care au suspendat contractele de muncă pentru 297 de salariați. Luna aceasta urmează, în funcție de actele transmise de angajatori, decontarea sumelor aferente lunii decembrie 2021.

JCS-A.M.