REȘIȚA – Preţurile variază în funcție de locație, suprafață, confort și alte asemenea aspecte!
La începutul anului 2022, a fost înregistrată o creștere a pretențiilor vânzătorilor de imobile din întreaga țară. Conform informațiilor de specialitate din domeniul pieței imobiliare, prețul mediu, solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național, se situează, potrivit indicelui Imobiliare.ro, la 1.593 de euro pe metru pătrat util, în creștere cu 2,7% față de luna trecută. „În ciuda avansului de două cifre consemnat pe parcursul lui 2021, noul an începe cu perspectiva unor alte majorări ale prețurilor solicitate pentru apartamentele din România, cel puțin pe segmentul locuințelor noi. La aceasta contribuie datele vehiculate în piață privind scumpirea materialelor de construcții, pe fondul pandemiei, dar și a terenurilor pretabile pentru dezvoltarea unor ansambluri rezidențiale”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro. Totodată, acesta a accentuat și rolul dificultăților întâmpinate de dezvoltatori în procesul de obținere a noilor autorizații de construire, în majorarea prețurilor pieței imobiliare.
În Reșița, aceste prețuri diferă în funcție de locația apartamentului, suprafața acestuia, gradul de confort oferit, finisajele existente sau alte asemenea aspecte. Astfel, ofertele referitoare la garsonierele din municipiu prevăd prețuri cuprinse între 19.500 și 23.000 de euro, suprafețele fiind situate între 25 și 30 de metri pătrați utili. În privința apartamentelor cu două camere, prețurile cerute de către vânzători diferă, cel mai mic fiind de 26.000 de euro, iar la polul opus – 63.500 de euro. Suprafețele pentru astfel de apartamente sunt cuprinse între 38 și 75 de metri pătrați utili. Mai mult decât atât, apartamentele cu trei camere pot fi găsite, în Reșița, la prețuri având o valoare minimă de 37.900 de euro și o valoare maximă de 73.000 de euro. În acest caz, se consemnează o variație a suprafeței acestor apartamente, respectiv de la 55 de metri pătrați utili la 105 metri pătrați utili.
De precizat este faptul că cele mai multe oferte sunt făcute pentru apartamentele cu două și trei camere, acestea fiind și cele mai căutate, deoarece sunt cele mai potrivite pentru familii, atât din punct de vedere al spațiului și confortului, cât și din punct de vedere financiar. Totuși, există și oferte pentru apartamente cu patru camere, destinate să satisfacă pretențiile privitoare la condițiile locative ideale ale altor persoane. Prin urmare, prețurile de vânzare a acestor apartamente sunt cuprinse între 45.000 și 99.000 de euro, suprafețele aflându-se între 80 și 113 metri pătrați utili.
JCS-Silvia Popescu