CARAȘ-SEVERIN – La 2.000 de metri pe un munte sau la sute de metri în subteran, experiența e plină de adrenalină. E părerea experimentatului speolog Iosif Morac, de care nu ne putem îndoi!
Era copil atunci când intra prima dată în peștera de pe Dealul Golului din Reșița. O joacă, am putea spune, începută în 1959 alături de vreo patru copilandri din cartierul reșițean Luncă, dar care avea să devină pasiunea unei vieți. Acum exploratorul deapănă amintiri despre întunericul în care a dus lumina.
A văzut lumina zilei în Timișoara, ajungând de mic la Reșița, acolo unde dealurile și stâncile impresionau copilul venit din zona de câmpie. Primii pași într-o peșteră l-au convins să repete asemenea „copilării”. Și le-a repetat, așa având șansa să vadă frumusețile sălii virgine din porțiunea Peșterii Comarnic închisă publicului. A început să și lectureze cărți de speologie. Una dintre ele, „Cuceritorii întunericului”, a francezului Norbert Casteret, cel care a explorat de unul singur multe peșteri din Franța.
La Casa Pionierului se înființa un cerc de orientare turistică, unde copilul de atunci își găsea camarazi cu care să meargă în Cheile Carașului și în peșterile din zonă. Pentru ca, în 1961, Asociația Speologică Exploratorii (ASE) să se constituie oficial. „Aveam vreo 15-16 ani și eram și noi pe-acolo, să ieșim la număr. Speologia în România era la început, noi fiind deschizători de drum, luându-ne cunoștințele din cărți și învățând unii de la alții”, își amintește dl. Morac.
Pasiunea era gata. În acei ani, adolescentul-speolog avea să exploreze Peștera Țolosu, o galerie nouă a Peșterii Gaura Turcului sau Avenul Poiana Gropii, a cărui cucerire integrală avea să dureze șapte ani. Avenul are două ramuri, cam 1 km lungime și adâncime de -235 m, timp de câțiva ani fiind cel mai adânc din țară.
Până în 1975, avea să vadă cam tot ce era de văzut în zona Reșiței. Revenit în Timișoara, punea bazele Cercului de Speologie SpeoTimiș, cu care a activat în zonele Bega-Luncani, Poieni, Ciclova, Cărbunari și Clisura Dunării. Marile reușite au fost Avenul Ilia de lângă Moneasa, dezvoltat în marmură, având o dezvoltare de peste 600 m și o denivelare de 65 m și Avenul Roșu de la Apele Albe, identificat și explorat cam la 2 km de Moldova Nouă. Dar și topografierea a 2.500 m din Peștera Șura Mare și a 900 m din Peștera Gaura Frânțoaiei, ambele din județul Hunedoara.
În ‘90, lua și Iosif Morac drumul Occidentului. Dar a luat și pasiunea cu el. Împreună cu opt colegi de la SpeoTimiș, forma un grup speologic la Freiburg, Germania. În zona Immidingen, la vreo 30 km de izvoarele Dunării, cam în fiecare an prin iulie-august, fluviul curge doar în subteran pentru a ieși la suprafață după alți 30 km. Era momentul perfect pentru a explora avenele din zonă. „Când aveam liber, vizitam și peșteri din Franța. Cea mai mare peșteră în care am intrat a fost în rețeaua Verneur. Are 42 km și 236 m diferență de nivel. În ‘98, am revenit la Reșița, reluând activitatea la Exploratorii. Nu-mi pare rău că m-am întors căci, deși în Vest e mai ușor să călătorești, țara mea e aici”, rememorează dl. Morac.
De-atunci coordonează activitatea de cadastru a peșterilor din județ, lucrând la o bază de date care va putea fi accesată în viitor. În 2001, ASE avându-l pe Iosif Morac în echipă, explora și carta peste 2 km de noi galerii din Peștera Țolosu, mai departe de sifonul 5, iar între 2007-2009, acesta coordona o nouă ridicare topografică a peșterii. Tot în 2007, experimentatul speolog participa la al IV-lea congres european de speologie, desfășurat în zona Vercors din Franța. „Am vizitat Piatra Singuratică, o stâncă de vreo 300 m înălțime și cam 500 m diametru. Mi-au plăcut și cele trei canioane cu adâncimi de peste 700 m. Iar amenajările turistice și infrastructura sunt remarcabile, cu trasee bine întreținute și bine marcate și cu multe centre de informare”, își amintește de atunci.
Un mesaj de final? „Până în ‘90, drumul spre obiective se făcea predominant pe jos, având în spate rucsaci de până la 45 kg, deoarece echipamentul era confecționat fie în uzină, fie acasă. Acum e mult mai ușor pentru că transportul e autonom și se găsește de cumpărat echipament sigur, iar tehnica de localizare e modernă și sigură. Așa că nu priviți poze cu natura. Mergeți și explorați-o!”, încheie un cuceritor al întunericului, cucerit și el pe când era doar un copilandru de frumusețile din întuneric.
JCS-Ionel Ivașcu
