CARAŞ-SEVERIN – Municipiul de pe Bârzava este nodul Clusterului România-Serbia, iar staţia de la Jupa se va amplifica în cadrul proiectului BRUA!
Comisia Europeană a adoptat cea de-a cincea listă a Proiectelor de Interes Comun în domeniul infrastructurii energetice transeuropene, listă pe care se află şi mai multe proiecte din România. Lista include 98 de proiecte: 67 proiecte în domeniul transportului şi stocării de energie electrică, 20 de proiecte în domeniul gazelor naturale, şase proiecte privind CO2 şi cinci proiecte privind reţele inteligente. Toate Proiectele de Interes Comun fac obiectul unor proceduri simplificate de acordare a autorizaţiilor şi sunt eligibile pentru sprijin financiar de la Mecanismul pentru Interconectarea Europei (MIE), potrivit unui comunicat al Executivului European.
În ceea ce priveşte România, este inclus pe listă Clusterul România – Serbia, cunoscut şi sub denumirea „Mid Continental East Corridor”, care include următoarele proiecte de interes comun: linia electrică aeriană între Reşiţa (RO) şi Pancevo (Serbia); linia electrică aeriană între Porţile de Fier şi Reşiţa; linia electrică aeriană între Reşiţa şi Timişoara/Săcălaz şi linia electrică aeriană între Arad şi Timişoara/Săcălaz.
În domeniul gazelor naturale, printre proiectele care au legătură cu România şi care sunt incluse pe cea de-a cincea listă a proiectelor de interes comun se regăsesc: Depozitul subteran de gaze Depomureş, Depozitul subteran de gaze Bilciureşti şi Coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA) – Faza II – extinderea capacităţii de transport în România de la Recaş la Horia spre Ungaria; amplificarea celor trei staţii de comprimare (de la Podişor, Bibeşti şi Jupa); conducta Ţărmul Marii Negre – Podişor pentru preluarea gazului din Marea Neagră şi asigurarea posibilităţii fizice de curgere bidirecţională permanentă între România şi Ungaria, prin construirea unei staţii de comprimare la Csanadpalota (Ungaria).
Cea de-a cincea listă a proiectelor de interes comun va fi trimisă Parlamentului şi Consiliului European. Pentru a solicita finanţare în cadrul CEF-Energy (subvenţii pentru studii sau lucrări), proiectele trebuie trebuie să aibă un beneficiu semnificativ pentru cel puţin două ţări ale UE şi trebuie să crească competitivitatea, să sporească securitatea energetică a UE şi să contribuie la durabilitate.
Revenind la linia electrică a Coridorului Estic, realizarea Liniei Electrice Aeriene 400 kV Porțile de Fier – (Anina) – Reșița, corelată cu retehnologizarea Stației Electrice de Transformare Reșița și interconexiunea cu Serbia prin Linia Electrică Aeriană 400 kV Reșița – Pancevo, va conduce la o creștere semnificativă de până la 500 MW atât a capacității de preluare de consumatori noi, de surse noi de producere a energiei electrice, cât și a capacității de transport transfrontalier. Aceste capacități vor crește până la 1000 MW, la finalizarea întregului Ax Porțile de Fier – Reșița – Timișoara – Săcălaz – Arad. Aceste proiecte de investiții majore creează premisele unei dezvoltări economice durabile.
JCS-Nina Curiţa