REŞIŢA – De curând, reprezentanţii companiei bavareze EMZ – Hanauer GmbH, care va crea în Parcul Industrial de pe Valea Țerovei circa 500 de locuri de muncă, s-au întâlnit cu cadrele didactice de la Facultatea de Inginerie din cadrul Centrului Universitar UBB din Reşiţa!
La această întâlnire, conducerea Facultății de Inginerie și reprezentanții firmei şi-au manifestat întreaga deschidere spre colaborare, într-un parteneriat reciproc avantajos, win-win, specializările ancorate în domeniul ingineriei electrice și ale IT-ului pliindu-se foarte bine pe profilul companiei.
Potrivit conducerii facultăţii, un aspect foarte important care a stat la baza deciziei investitorului german, foarte activ în sectorul electrotehnic, cu aplicații în domeniul electrocasnicelor și al ingineriei mediului, şi care a înclinat în mod decisiv balanţa de a alege Reşiţa, a fost prezența învățământului superior tehnic de aici, cu o experiență de jumătate de veac. Pentru studenţi, viitori ingineri, construcţia fabricii în oraşul de pe Bârzava, care va fi demarată în luna martie a anului viitor, reprezintă una dintre cele mai bune oportunităţi de a se realiza pe plan profesional.
JCS-Nicoleta Moraru