REŞIŢA – Municipalitatea doreşte să le transmită locuitorilor oraşului care se plâng că la Reşiţa nu sunt locuri de parcare că acestea sunt disponibile. Mai mult decât atât, în perioada următoare va fi organizată licitația publică pentru locurile de parcare de domiciliu sau de reședință!
Rămâne însă ca, din bătălia pentru aceste locuri, să primeze buna vecinătate, iar reşiţenii să nu le ridice costul parcării prin licitaţie de la 149,94 de lei cât e abonamentul, la scoruri ce depăşesc câteva zeci de mii de lei.
De la primărie aflăm că Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reșița, Compartimentul parcări cu plată, organizează licitaţie publică pentru distribuirea locurilor de parcare rămase neocupate din zonele Microraioanelor I, II, III, IV, din cartierul Govândari, precum și din alte zone ale municipiului Reșița (Cartier Moroasa, Piața 1 Decembrie 1918, Poliție spre Peco, Poliție spre Centru, Piața Reșita Sud, străzile Libertății, Independenței şi Romanilor, dar şi din cartierul Valea Domanului).
„Ședința de licitație va avea loc la sediul de pe strada Petru Maior nr. 2 (Blocul 800), în data de 28 octombrie, la ora 10.00. Participanții se vor identifica cu buletinul sau cartea de identitate, ori cu împuternicire notarială, după caz. Informații suplimentare se pot obține la telefon: 0255/212.483, interior 20“, informează municipalitatea.
JCS-A.M.