Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Edilul Caransebeșului spune că austriecii de la Strabag, căci despre ei e vorba, au constatat că Hidroconstrucția nu a adus strada la starea în care au preluat-o când s-au apucat de canalizare. Potrivit lui Borcean, austriecii sunt obișnuiți cu anumite standarde pe care nu le-au găsit în lucrările realizate de antreprenorul caransebeșean!

„Firma care a câștigat licitația, în urma testelor pe care le-a făcut pe suprafețele reparate de Hidroconstrucția, a constatat că gradul de compactare nu e suficient pentru a se turna asfaltul. Din această cauză s-a produs întârzierea, e o problemă de răbdare, dacă am răbdat până acum, mai răbdăm puțin, dar calitatea lucrării ne va face pe toți să uităm de disconfortul de până acum. Mi s-a spus că odată finalizată compactarea, în patru zile strada Ardealului este asfaltată, pentru că ei vin cu finisoare cât strada de late. Cine se gândea la începutul anului că Hidroconstrucția nu va face compactarea cum trebuie pe Ardealului sau că vin niște austrieci serioși care vor să execute o lucrare ca la carte?”, a explicat Felix Borcean.

Primarul Caransebeșului a adăugat că, foarte probabil, se va începe asfaltarea pe celelalte străzi cuprinse în programul pentru această toamnă înainte de strada Ardealului. Inițial, se estimase că lucrările vor începe undeva în luna august, apoi la jumătatea lui septembrie.

JCS-R.M.