REȘIȚA – CSM Reșița a terminat la egalitate sâmbătă, 25 septembrie, scor 34-34, jocul cu SCM Politehnica Timișoara II, în prima etapă a Diviziei A, Seria C. Lipsa de experiență a elevilor lui Radu Bote și-a spus cuvântul, având în vedere faptul că tinerii rosso-neri au condus la pauza meciului cu trei goluri, însă jocul s-a încheiat la egalitate!
La final, Marius Bahan a recunoscut că defensiva Reșiței n-a funcționat așa cum ar fi trebuit, iar pe viitor reșițenii vor lucra mai mult la acest aspect. „Analizând meciul la cald, este clar faptul că tinerețea și-a spus cuvântul având în vedere rezultatul final. Spun asta deoarece n-am știu să gestionăm corect cele trei goluri în plus pe care le-am avut la pauza jocului. Vom analiza meciul mai bine în zilele următoare pentru ca pe viitor să nu mai repetăm aceleași greșeli. Am primit 34 de goluri, deci defensiva noastră la acest joc a lăsat de dorit. Legat de arbitrajul meciului, va trebui să mă obișnuiesc cu cel de liga a II-a. Totuși, vreau să termin prin a-mi felicita jucătorii că nu au cedat și că au luptat până la final. De asemenea, felicit și echipa gazdă pentru determinare”, a spus Marius Bahan, coordonatorul secției de handbal a clubului reșițean.
CSM Reșița: Vuița Boban, Cosmin Blagoe, Ionuț Tănasă, Daniel Burac, Snezan Radosavlevici, Petru Turcuman, Marian Mitran, Deniss Kirsh (1), Antonio Gîrban (2), Lucian Ignat (2), Mircea Negru (3), Marius Negru (4), Eduard Belchite (4), Marius Bahan (9) și Raul Heimbach (9).
JCS-Ștefan Moraru