CARANSEBEȘ – Aproape 50 de elevi vor învăța în acest an la liceul privat din incinta aeroportului din Caransebeș, liceu patronat de omul de afaceri Gabriel Olariu!
Reprezentanții conducerii Liceului Tehnologic „Max Ausnit” le-au spus elevilor, 15 dintre ei boboci de a IX-a, la deschiderea oficială a anului de învățământ, că e o mare bucurie că se poate începe noul an școlar cu prezența fizică a acestora. Iar primarul Felix Borcean, invitat la deschidere, de altfel singura la care a participat în prima zi de școală, a vorbit în termeni laudativi de liceul de aviație, o instituție aflată pe o panta ascendentă, spre deosebire de altele din Caransebeș.
„Sunteți, cred, cea mai tânără instituție din învățământul cărășean, dar spre deosebire de alte instituții, voi sunteți într-un real progres și mă bucur că se întâmplă lucrul acesta în Caransebeș, în cadrul unei ramuri de învățământ privat. Îi felicit pe cei care au avut inițiativă și curaj pentru a lua taurul de coarne și a dezvolta o astfel de instituție într-un spațiu care, sperăm noi, că se va dezvolta în viitor și datorită contribuției voastre. Eu vă doresc un an școlar prosper, un an școlar în care să beneficiați de învățăturile profesorilor voștri cât mai mult în format fizic și cât mai puțin în online. Aveți toate premisele să aveți un an școlar cu împliniri și rezultate”, le-a transmis edilul elevilor, cadrelor didactice și părinților sau rudelor prezente pe aeroport.
De altfel, municipalitatea a venit în sprijinul elevilor care se specializează în meseria de tehnician de aviație cu transport public gratuit. În fiecare dimineață, două microbuze pleacă din Pipirig până la liceu, iar la ora 14.10, după terminarea cursurilor, elevii pleacă înapoi în oraș.
Prezentă și ea la deschiderea de la liceul de aviație, Cecilia Clipa, inspector școlar, s-a referit la oportunitățile pe care le au elevii de la „Max Ausnit”: „Acest învățământ privat din care face parte și Liceul <<Max Ausnit>> a luat o amploare foarte mare, ca o alternativă la cel public. Sunteți niște elevi norocoși, care aveți în față niște oportunități pe care poate le conștientizați sau nu încă, dar care până la urmă vă oferă un drum bun în viață. Vă urez să puteți trece cu bine de acest an școlar, să fiți responsabili, curajoși și să visați în continuare”.
Și în celelalte unități de învățământ din Caransebeș s-au derulat azi festivitățile obișnuite, de data aceasta însă într-un cadru mai restrâns, din cauza pandemiei de Covid 19.
JCS-R.M.